Înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Turism de către noul Guvern reprezintă o şansă acordată turismului românesc, consideră Dan Matei Agathon, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
"FPTS a solicitat în numeroase rânduri această măsură, iar realizarea ei este un semn de deschidere faţă de cerinţele patronatelor din domeniu. Solicităm noii Autorităţi să iniţieze imediat discuţii cu reprezentanţii industriei turismului pentru a cunoaşte exact problemele cu care acesta se confruntă şi pentru a stabili împreună soluţiile care pot fi luate în vederea relansării acestui sector care nu trebuie subestimat pentru că poate aduce o contribuţie importantă atât la bugetul de stat, cât şi în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă", se precizează în comunicat.