Francul elveţian, în creştere cu 6 bani

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 august 2011

Francul elveţian nu s-a oprit nici ieri din creştere, spre disperarea celor cu împrumuturi în această monedă.

CHF a înregistrat, ieri, un nou maxim istoric, de 4,0865 lei, cu 6,44 bani mai mult, faţă de cotaţia anterioară. Aceasta este cea de-a treia apreciere consecutivă a CHF, de la începutul săptămânii.

De la nivelul de 3,4242 lei, înregis-trat pe data de 3 ianuarie a acestui an, moneda elveţiană s-a întărit faţă de leu, cu peste 17%.

Banca Naţională a Elveţiei a anunţat, ieri, noi măsuri de temperare a aprecierii francului elveţian, printre care creşterea lichidităţilor pe piaţa monetară şi efectuarea unor tranzacţii swap, potrivit unui comunicat al instituţiei. Măsurile vin ca urmare a faptului că întărirea CHF ameninţă dezvoltarea economiei elveţiene.

Moneda naţională s-a depreciat doar în raport cu francul elveţian, câştigând teren în faţa monedei europene şi a dolarului american.

Banca Naţională a României a afişat, ieri, un curs de referinţă pentru euro de 4,2620 lei, în scădere cu 0,50 bani, faţă de cotaţia anterioară. Paritatea leu/dolar a ajuns, ieri, la 2,9629 lei, cu 2,63 bani mai puţin faţă de nivelul precedent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb