Franţa: manifest semnat în favoarea victimelor violenţei conjugale

V.D.
Internaţional / 23 septembrie 2018

Franţa: manifest semnat în favoarea victimelor violenţei conjugale

Carole Bouquet, Mimie Mathy, Vanessa Paradis, Pierre Palmade, Alexandra Lamy, Julien Clerc, Stephane Bern, Michel Drucker, Claude Chirac şi Amelie Mauresmo sunt câteva dintre personalităţile din Franţa care îi cer preşedintelui Emmanuel Macron, printr-un manifest publicat duminică în săptămânalul Le Journal du Dimanche, să protejeze victimele violenţei conjugale prin măsuri eficiente, informează AFP.

Actriţa Muriel Robin s-a alăturat celor 87 de semnatari ai apelului, susţinând textul care precizează ca femeile "să nu mai moară în indiferenţă totală" şi cheamă la manifestaţia programată pe 6 octombrie la Paris.

Sub titlul "Să le salvăm pe cele care mai sunt încă în viaţă", Muriel Robin aminteşte că "la fiecare trei zile, o femeie moare sub loviturile partenerului sau al fostului soţ" şi că anul trecut "123 de femei şi-au pierdut viaţa" în timp ce "225.000 de alte femei au fost victimele violenţei conjugale".

Amintind că "lupta împotriva violenţelor asupra femeilor a fost proclamată marea cauză naţională pentru anul 2018", actriţa estimează că "persistă o tăcere asurzitoare".

"Trebuie să înceteze acest lucru. E nevoie ca strigătul nostru să fie la fel de răsunător ca negarea care domneşte astăzi. Domnule preşedinte, să acţionăm pentru ca aceste femei să nu mai moară în indiferenţă totală, ca să nu ne mai fie ruşine de aceste cadavre", se arată în textul apelului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb