Germania: Social-democraţii aprobă negocierile cu conservatorii pentru formarea unei coaliţii

F.A.
Internaţional / 21 octombrie 2013

Delegaţii Partidului Social-Democrat (SPD) au aprobat, ieri, cu o largă majoritate decizia liderilor formaţiunii de a iniţia negocieri cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, cu scopul de a forma un Guvern de coaliţie.

"Vrem să începem negocierile pentru crearea unei coaliţii şi avem scopul de a le duce la un bun sfârşit", a declarat preşedintele SPD, Sigmar Gabriel, potrivit surselor de presă.

El a reiterat promisiunea de a organiza un referendum pentru ca cei aproximativ 470.000 de membri ai partidului să poată aproba un eventual acord de coaliţie.

Din cei 229 de delegaţi chemaţi să se pronunţe cu privire la iniţierea unor negocieri cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU), 196 au votat pentru, 31 împotrivă, iar 2 delegaţi s-au abţinut, a precizat preşedintele SPD.

El nu a oferit un termen limită pentru desfăşurarea negocierilor cu conservatorii, dar a declarat că are scopul de a "face posibilă crearea unui Guvern înainte de Crăciun".

De asemenea, şeful SPD a reiterat propunerea de a introduce un salariu minim de 8,50 euro pe oră, aceasta fiind o condiţie pentru crearea unei coaliţii cu CDU şi cu aripa sa bavareză CSU.

Conservatorii cancelarului s-au clasat pe primul loc în alegerile legislative din 22 septembrie, cu 41,5 la sută din voturi, în timp ce SPD s-a clasat pe locul al doilea, cu 25,7 la sută.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb