Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
BURSA 06.07.2018

George Marinescu
 
mărește imaginea
       Un abonament lunar la clasa a II-a pentru trenurile Intercity (rapid) de pe ruta Ploiești - București costă 413,7 lei. Într-un an, abonamentul pentru un adult costă 4964,4 lei. Dacă o persoană s-ar înscrie la cursurile cu frecvență la zi ale facultății de drept Nicolae Titulescu, ar plăti o taxă anuală de 2000 de lei. În calitate de student, adultul ar beneficia de gratuitate la transportul pe calea ferată și ar ieși în câștig cu 2964,4 lei.

 
     CFR Călători este una dintre companiile de stat detestate de cei mai mulți dintre cetățeni. Deși călătorii preferă să apeleze la transportul pe calea ferată, orele de întârziere, mizeria din vagoane, căldura sufocantă pe timp de vară, frigul din toiul iernii pe unele rute, staționarea trenurilor în zone nelocuite și degradarea materialului rulant constituie suficiente motive pentru care CFR Călători se află pe unul dintre locurile codașe într-un top privitor la calitatea serviciilor oferite de companiile de stat.
     Toată această stare de lucruri este cauzată și de managementul defectuos pe care CFR Călători l-a avut din 1990 încoace. Indiferent de cine a condus compania și indiferent de cine au fost membrii Consiliului de Administrație, starea financiară a societății s-a agravat constant, cu mici excepții în anii în care bilanțul contabil a înregistrat un oarecare profit.
     Iar la situația societății a contribuit din plin și factorul politic, prin deciziile luate de guvernele care s-au perindat la Palatul Victoria, deoarece foarte puține dintre aceste hotărâri au fost în folosul companiei de stat.
     Una dintre aceste decizii este hotărârea de guvern 42/2017, luată de guvernul PSD-ALDE condus de Sorin Grindeanu, la 31 ianuarie 2017, exact în ziua în care Executivul aproba și OUG 13. Aceasta stabilește normele metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți. Mai precis, din rațiuni lesne de înțeles, guvernul a stabilit acordarea gratuității la achiziționarea biletelor de tren de către studenții care sunt înscriși la cursurile cu frecvență la zi. Astfel, nici măcar costul emiterii pe hârtie a tichetului respectiv nu este acoperit.
     Hotărârea dată în mod hei-rupist de guvernul PSD-ALDE nu a luat în calcul cheltuielile pe care CFR Călători era nevoită să le facă în privința suplimentării numărului de vagoane la garniturile feroviare și nici alte cheltuieli adiacente.
     În acest context, am fost curioși să vedem execuția bugetară pentru anul trecut a companiei de stat și să știm în ce măsură a afectat HG 42/2017 bugetul acesteia.
     *  Peste 16 milioane de călătorii gratuite ale studenților
     În demersul nostru, am solicitat informații atât de la CFR Călători, cât și de la Ministerul Transporturilor, care supraveghează activitatea companiei de stat. Din păcate, am primit răspuns doar din partea companiei, ministerul de resort refuzând până în acest moment să ne pună la dispoziție datele solicitate.
     Din datele primite de la CFR Călători am reținut că numărul călătoriilor efectuate gratuit de studenți reprezintă 30% din numărul biletelor de călătorii emise de companie în anul 2017.
     "Deoarece ne desfășurăm activitatea pe o piață concurențială, nu vă putem furniza informații comerciale privind numărul de bilete emise studenților care au circulat în anul 2017 cu trenurile CFR Călători. Din numărul total de bilete vândute, un procent de aproximativ 30% îl reprezintă biletele emise pentru studenți", se arată în răspunsul pe care l-am primit de la compania de stat.
     Am încercat să aflăm de la Institutul Național de Statistică numărul călătoriilor efectuate pe calea ferată prin intermediul CFR Călători în anul 2017. Am fost îndrumați să așteptăm publicarea, în data de 11 iulie, a îndrumarului statistic "România în cifre", în care un capitol va fi dedicat transporturilor.
     Însă, potrivit surselor noastre din cadrul companiei, anul trecut au mers cu trenurile CFR Călători 54,3 milioane de persoane.
     Ținând cont că în răspunsul oficial primit de la companie ni se spune că din numărul total de călători 30% au fost studenți, rezultă că, în anul 2017, aceștia din urmă au beneficiat de 16.290.000 de călătorii gratuite. Iar numărul acesta mare se vede raportat și în exercițiul bugetar pe anul trecut aprobat în 29 mai 2018, al CFR Călători, unde compania a ieșit pe minus cu 31.850.000 de lei la capitolul încasări în numerar de la călători.
     Astfel, dacă în anul 2016 încasările în numerar, pentru biletele vândute, au fost de 422.236.000 lei, în anul 2017 vorbim de o sumă de 390.386.000 lei. Totodată, au crescut și cheltuielile cu întreținerea vagoanelor, a locomotivelor și cu suplimentarea numărului de vagoane la garniturile de tren, cheltuieli care au fost, anul trecut, cu 13 milioane de lei mai mari față de 2016. Cu mențiunea că la calcularea diferenței dintre veniturile totale din exploatare și cheltuielile totale din exploatare se înregistrează o pierdere de 17.294.576 lei.
     Din execuția bugetară pe anul trecut privind transportul de călători, mai reținem că numărul cel mai mare de călătorii și implicit creșterea cheltuielilor privind materialul rulant au fost consemnate în perioada aprilie-septembrie 2017, cu un vârf în lunile iulie și august, adică în plin sezon estival, când trenurile au fost pline de studenții care au mers gratuit la mare.
     *  Pierderi totale de 69 milioane lei
     Deși în parcul activ de material rulant (apt pentru circulație) există peste 850 de vagoane de călători, inclusiv vagoane de dormit și cușetă, "deficitul de material rulant de la acest moment este de circa 400 de vagoane", conform datelor pe care ni le-a transmis CFR Călători. Adică un pic sub 50% din materialul rulant activ.
     În afară de acestea, CFR Călători are la reparat 250 de vagoane, care ar urma să ruleze din nou pe calea ferată, în ultimul trimestru al acestui an. La numărul de vagoane defecte se adaugă și 42 de locomotive aflate în diferite stadii de reparație, însă doar 29 dintre acestea vor putea fi văzute pe calea ferată, în cursul acestui an. Probabil și din cauza datoriilor destul de mari pe care compania de stat le are către furnizori, printre care se numără și atelierele de reparații, inclusiv cel din Grivița.
     Tot din execuția bugetară pe anul trecut, mai reținem că, deși CFR Călători încheiase anul 2016 cu un profit de 48.962.744 de lei, acesta s-a topit în cursul anului 2017, an marcat de gratuitatea acordată studenților. Astfel că 2017 a fost încheiat de companie cu o pierdere în valoare de 20.155.777 lei, care se adaugă la cheltuirea profitului din 2016, ducând la o pierdere totală de aproape 69 milioane lei.
     Un capitol important este dedicat împrumuturilor. Dacă în anul 2016 CFR Călători avea datorii de peste 110 milioane lei la șapte bănci, în anul 2017 datoriile la bănci au crescut la 315.376.422 lei. O parte dintre ele pentru refinanțări de credite luate de la cele șapte bănci și garantate cu loturi de teren și de alte mijloace fixe deținute de compania de stat. Toate aceste credite au fost contractate pe termen scurt, de până într-un an, pentru ca CFR Călători să nu plătească dobânzi foarte mari.
     Cu toate acestea, în raportul de audit se consemnează că o problemă gravă cu care se confrunta compania în anul 2017 era creșterea ROBOR, care majorează valoarea pe care compania trebuie să o returneze pentru împrumuturile pe termen scurt contractate de la bănci - valoare care a crescut și mai mult în anul 2018 și care va contribui și ea la pierderile înregistrate de CFR Călători.
     După toate acestea, în luna aprilie 2018, Parlamentul a aprobat acordarea, prin legea 95/2018, de gratuitate pentru toți studenții, indiferent de vârstă, la transportul pe calea ferată. Elevii vor plăti tot 50% din valoarea biletului. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 06.07.2018, ora 00:10)  
 Eu mă gândesc la un master.
 Sunt frustrat ca merg cu rapidul (interregio) si la sărbători sunt singurul bou cu bilet în tot compartimentul.
 Cifra de 30 la suta din călători cu bilet gratuit e falsă, sunt majoritatea.
 Pierderile sunt legate de contracte politice păguboase, încasările au crescut f.mult de când cu studenții .


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 06.07.2018, ora 00:13)
 
 La master intru la fără taxă.
 Recomand ca facultate de complezență relații .
 Internaționale sau cu publicul.


 
  1.2.   Nasu e bestial cu chipiul  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 06.07.2018, ora 02:05)
 
 Bucuresti Chisinau e legatura sa facem ovizita la BCR?E bun si Viena Chisinau la o adica


 
  1.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 06.07.2018, ora 07:27)
 
 Ha-ha De la Iași plătești spre Chișinău ca acolo sunt "prospături" de fete.


 
  1.4.   e graiul moldovienesc  (răspuns la opinia nr. 1.3 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 06.07.2018, ora 11:20)
 
 asa dulce ca m-am gandit sa devin CONSIGLIERE la patronul ONE , BIR, ERSTE sa nu se incurce cu modelele. Aista a fost si motivul pentru care nu a folosit modele interne., deoarece se luau la cearta Georgiana, Ileana, Andrea, Ana Maria cu tizele lor de la Bucuresti atunci cand in receptor se aizea Vienna is calling.
 Acum observ ca si BNR are nevoie de specialisti sa le implementeze modele interne. Ce ziceti, am calificarea necesara sau mai bine zis aduc eu o ce valoare sau doar talentul ma recomandata, bineinteles in tandem cu Vocea:-)


 
2.  Din analiză
    (mesaj trimis de anonim în data de 06.07.2018, ora 07:24)  
 V-a scăpat tren privat care merg si care vor merge.
 Salut ideea de călătorie gratuită pentru studenți și 50 la sută pentru elevi.


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de Calin , in data de 06.07.2018, ora 10:02)
 
 La trenurile private biletul este mai ieftin, pentru ca smecherii de pe privat, care au lucrat la stat, primesc subventie la pretul biletelor. Subventie din bugetul de stat. Mi se pare ca statul aplica fata de propria companie CFR Calatori o politica neconcurentiala ajutandu-i foarte mult pe privati.


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de Obama în data de 06.07.2018, ora 09:15)  
 cat de mare a fost scaderea calatorilor dupa ce a fost eliminata taxa de prima inmatriculare si au inceput sa se aduca roabe din DE pe platforme?
 corelata cu gratuitatea studentilor, cred ca Dragnea i-a dat "fatality" lu' CFR.
 Dar cine sa se gandeasca la politici corelate?


 
  3.1.   corectie  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 08.07.2018, ora 12:23)
 
 Taxa de prima inmatriculare a fost eliminata din cauza presiunilor Comisiei Europene (cica taxa era discriminatorie).
 Pe de alta parte, calatoriile studentilor sunt gratuite pentru ca Statul plateste CFR contravaloarea calatoriilor. Chiar daca e o forma mascata de ajutor de stat acordat CFR, personal, strategia nu mi se pare inteligenta macar prin faptul ca 20%-30% din studentii aia care circula gratuit o vor sterge in alte tari injurand statul roman ca "e de rahat" si "nu face nimic pentru ei".


 
4.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 06.07.2018, ora 09:22)  
 Rentabilizarea unor activitati economice nu este un obiectiv pentru companiile de stat?
 Pe ce lume traim?
 Gaurile CFR calatori vor fi acoperite de guvernul Grindeanu?
 Nu e o subminare a CFR si a economiei nationale?


 
  4.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de Calin , in data de 06.07.2018, ora 10:03)
 
 Spre deosebire de Franta, unde statul investeste masiv in SNCF si in modernizarea tuturor mijloacelor fixe si mobile ale socitatii de cale ferata, la noi guvernele ingroapa CFR Calatori, CFR Marfa si CFR SA.


 
  4.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 06.07.2018, ora 13:57)
 
 Prietene, Franța va privatiza în lunile ce vor veni al lor SNCF. Nu prea ești la zi! Toate bune!


 
  4.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.2 )
    (mesaj trimis de Calin , in data de 06.07.2018, ora 16:56)
 
 Da, dar cand face privatzarea? După ce a modernizat totul. Iar guvernul lui Macron apelează la privatizare și din cauza greveleor foarte multe în ultimii ani ale angajatilor SNCF. Care au paralizat traficul feroviar saptamani intregi, ceea ce a dus la pierderi masive si în alte sectoare de activitate. SNCF va fi privatizată, nu pentru că ar fi nerentabilă, ci pentru că angajații vor cât mai multe drepturi.


 
5.  Facilitate de la Guvern, NU din banii CFR !!
    (mesaj trimis de Laurentiu în data de 06.07.2018, ora 09:45)  
 Facilitățile acordate de guvern prin orice fel de modalitate , nu însemnă că operatorul economic CFR trebuie să facă prestații gratuite, ci că, Guvernul acoperă de la Buget costul biletelor !! Dacă s-a întâmplat altcumva, CFR trebuie să ceară Guvernului achitarea contravalorii prstațiilor făcute în baza HG 42/2017, dată de guvernul PSD-ALDE . Altfel. Guvernul României poate fi acuzat de falimentarea CFR !!


 
  5.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de Calin , in data de 06.07.2018, ora 10:04)
 
 Ce te faci cand in actul normativ nu se pomeneste nimic despre subventie? Despre acoperirea costurilor? Costurile se acopera doar in cazul pensionarilor.


 
  5.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 06.07.2018, ora 10:22)
 
 Pai, asta zice si articolul.


 
6.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 06.07.2018, ora 17:58)  
 (5) Decontarea facilităților la transportul pe calea ferată și cu metroul a elevilor și studenților prevăzute în prezentele norme se va efectua, în condițiile legii, din bugetul ministerului transporturilor, cu încadrare în bugetul aprobat, de la capitolul - "Asigurări și asistență socială", către operatorii de transport feroviar și cu metroul în baza deconturilor prezentate, conform anexelor nr. 3-7, și a facturilor transmise, după caz.
 
 
 HG de care se vorbește în articol menționează că CFR va deconta banii de la Guvern. Deci nu este vorba despre faptul ca iese in pierdere ci ca isi ia banii de la Guvern, nu de la student. Care-i problema? Nu este nicio problema. Articolul este problema.


 
  6.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 6 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 06.07.2018, ora 18:00)
 
 Articolul este un FAKE NEWS anti-PSD. Asta este. Nu falimenteaza nimeni pe nimeni daca biletele sunt platite.


 
  6.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 6.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 06.07.2018, ora 22:05)
 
 Pai bre nene, articolul ti-a prezentat exercitiul bugetar pe 2016 al SNCFR. Ti se pare tie ca a decontat guvernul sau MT vreun ban? Din cifrele bilantului reiese ca nu. Si atunci cum ti se pare ca nu e falimentata cu premeditare societatea de cai ferate? Interesul e sa o puna pe chituci si sa o vanda pe nimica toata unui smecher. Dupa vanzare, de a doua zi, SNCFR va deveni o companie super profitabila, cu controale draconice, ca sa nu scape nimeni fara sa bage bani in buzunarul patronului. Nu asa s-a intamplat cu toata industria Romaniei inca de pe timpul FSN si al tatucului Ilici?


 
  6.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 6.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 06.07.2018, ora 23:43)
 
 Amice, ești total în afara filmului chiar dacă pari că joci într-o comedie cu proști. Citește încă o dată asta "În acest context, am fost curioși să vedem execuția bugetară pentru anul trecut a companiei de stat și să știm în ce măsură a afectat HG 42/2017 bugetul acesteia."
 
 Și vezi că îți fură cineva chiloții falimentându-te singur prin faptul că mintea nu te duce nici să îți legi șireturile.


 
  6.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 6.3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 06.07.2018, ora 23:45)
 
 Iar raspunsul curiozitatii este că nu, HG nu afecteaza cu nimic, biletele NU SUNT GRATUITE, sunt platite de stat din bugetul de ajutoare sociale. Articolul este o incercare nereusita a autorului anti-pesedist.


 
7.  Mesaj eliminat conform regulamentului
    (mesaj trimis de Redacția în data de 06.07.2018, ora 22:02)  
 ...


 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8801
2.3806
3.0614
4.1351
0.1822
0.6242
0.2206
4.6559
5.2123
1.4386
3.5050
0.2364
0.4852
1.0851
0.0595
0.4496
0.6306
3.9517
0.2773
0.9692
0.5774
0.0547
0.3541
0.2093
2.6455
0.0394
0.1409
1.0759
0.6269
0.1220
153.4508
5.5550
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.