Grecia a prelungit termenul pentru finalizarea schimbului de obligaţiuni

Internaţional / 25 martie 2012

Grecia a prelungit termenul pentru finalizarea schimbului de obligaţiuni

Guvernul grec a decis, vineri, să prelungească până pe data de 4 aprilie, termenul pentru finalizarea schimbului de obligaţiuni, care vizează reducerea datoriei sale externe, transmite AFP, citată de Agerpres.

În această perioadă vor putea fi schimbate obligaţiunile emise în conformitate cu legislaţia internaţională şi obligaţiunile companiilor private greceşti garantate de statul elen, valoarea totală a acestor două categorii de titluri fiind de 8 miliarde euro. Termenul prevăzut iniţial era 23 martie.

Prin acest schimb de obligaţiuni, Grecia a beneficiat, până în prezent, de o reducere a datoriei sale externe cu 105 miliarde euro, valoarea totală a acesteia fiind, înaintea începerii schimbului de titluri, de 206 miliarde euro. În cadrul acestei iniţiative, creditorii privaţi ai Greciei au acceptat să piardă peste 70% din valoarea contabilă a obligaţiunilor pe care le deţineau şi care au fost schimbate cu altele noi, care au o valoare mai redusă.

Obiectivul planului de restructurare a datoriei publice a statului elen vizează reducerea acesteia până la 120,5% din PIB în anul 2020, faţă de 160%, cât era în momentul în care acest plan a fost convenit în cadrul zonei euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3532
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4947
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8358
Gram de aur (XAU)Gram de aur680.9127

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb