Grecia, la un acord cu creditorii pentru deblocarea tranşei de împrumut

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 19 martie 2014

Grecia şi creditorii săi externi (UE, BCE şi FMI) au ajuns ieri, după lungi negocieri, la un acord preliminar privind deblocarea unei noi tranşe din programul de ajutor financiar.

"Negocierile lungi cu troica au fost finalizate cu succes", a declarat premierul elen Antonis Samaras.

Ministrul finanţelor de la Atena, Yannis Stournaras, a descris discuţiile cu creditorii ca fiind "cele mai dificile de până acum".

Cea de-a patra revizuire a programului de sprijin convenit de troica creditorilor cu Grecia a început în luna septembrie a anului trecut şi trebuia să se finalizeze în câteva săptămâni. Însă, după o întrerupere a discuţiilor la mijlocul lunii decembrie, experţii troicii au revenit la Atena abia la sfârşitul lunii februarie.

Grecia speră că în urma acordului va fi deblocată o sumă de cel puţin 8,5 miliarde de euro.

Menţionăm că guvernul elen vrea să iasă pe pieţele financiare, înaintea alegerilor din luna mai pentru Parlamentul European, cu prima emisiune de obligaţiuni de la izbucnirea crizei datoriilor, potrivit afimaţiilor ministrului infrastructurii, Michalis Chrisochoides, citat de Bloomberg.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb