GreenGroup a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru anul 2024, document care oferă o imagine detaliată asupra modului în care economia circulară poate funcţiona ca un sistem industrial coerent.
Reprezentanţii companiei susţin: ”Sustenabilitatea este pentru noi un sistem funcţional care susţine industrii, comunităţi şi lanţuri valorice complexe. Raportul de Sustenabilitate 2024 arată cum acest ecosistem funcţionează în practică, reunind reciclarea la scară industrială cu servicii de mediu, managementul deşeurilor, servicii operaţionale şi soluţii de conformare. Cu 11 companii active în România, Lituania, Letonia şi Slovacia şi peste 2.400 de angajaţi, GreenGroup acţionează ca integrator regional al economiei circulare, acoperind întregul ciclu: de la colectare, tratare şi reciclare, până la servicii specializate care sprijină industria în tranziţia către modele sustenabile”.
• Mediu: circularitate aplicată, dincolo de reciclare
În 2024, GreenGroup a continuat să investească în extinderea şi eficientizarea infrastructurii sale industriale, cu accent pe valorificarea resurselor şi reducerea impactului asupra mediului.
GreenTech a procesat anual aproximativ 140.000 de tone de deşeuri plastice, obţinând peste 100.000 de tone de produse finite: fulgi PET, granule rPET şi fibre de poliester, utilizate în industrii din Europa.
-ECSO, compania specializată în reciclarea materialelor plastice LDPE, a transformat anual aproximativ 50.000 de tone de deşeuri plastice în peleţi de înaltă calitate. În 2024, ECSO a pus în funcţiune o nouă linie de sortare şi procesare în Lituania, pentru creşterea randamentului şi a calităţii materialelor.
-GreenWEEE, liderul pieţei din România în reciclarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, operează trei fabrici moderne, cu o capacitate totală de procesare de 140.000 de tone pe an, şi a reciclat până în prezent peste 400.000 de tone de echipamente, cu o rată de recuperare a materialelor de peste 98%.
-GreenGlass a atins în 2024 o rată de reciclare de peste 79% şi un nivel de puritate a materialului de 99,99%, contribuind la reducerea consumului energetic şi a emisiilor asociate producţiei de sticlă primară.
-Verdum a continuat dezvoltarea serviciilor integrate pentru gestionarea deşeurilor industriale, aplicând soluţii de tip „zero waste to landfill” şi înregistrând o rată de valorificare de peste 80% la unitatea de la Chiscadaga.
-®alvaris, în Lituania şi Letonia, gestionează anual peste 63.000 de tone de deşeuri, dintre care 46% sunt fluxuri periculoase, printr-un portofoliu extins de deşeuri industriale şi auto.
Servicii de mediu şi suport operaţional pentru industrie
Ecosistemul GreenGroup merge dincolo de reciclare, integrând servicii care susţin funcţionarea responsabilă a industriei. GreenResources joacă un rol esenţial în implementarea responsabilităţii extinse a producătorilor, oferind soluţii de conformare, raportare şi management al obligaţiilor de mediu, sprijinind companiile în respectarea cerinţelor legale şi în adoptarea practicilor responsabile.
-Expert Cleaning, integrată complet în perimetrul de raportare în 2024, furnizează servicii profesionale de curăţenie industrială, contribuind la siguranţa operaţională, prevenirea poluării şi menţinerea standardelor de mediu în facilităţi industriale şi comerciale.
-SIGAD completează ecosistemul GreenGroup printr-o soluţie digitală de tip ERP, care sprijină companiile în gestionarea şi raportarea deşeurilor şi ambalajelor, asigurând trasabilitate, acurateţe a datelor şi conformare cu cerinţele de mediu
Social: oamenii ca fundament al performanţei
Cu peste 2.400 de angajaţi, GreenGroup îşi construieşte performanţa pe siguranţă, respect şi dezvoltare profesională.
In 2024, 7 din cele 11 companii deţin certificări ISO 45001 pentru sănătate şi securitate în muncă:
• obiectivul de zero accidente de muncă rămâne o prioritate constantă;
• femeile reprezintă aproximativ 35% din totalul angajaţilor, inclusiv în poziţii de conducere;
• au fost derulate programe de formare profesională, educaţie duală şi iniţiative dedicate comunităţilor locale.
Guvernanţă: transparenţa care susţine încrederea
Reprezentanţii companiei de reciclare au concluzionat: ”Guvernanţa este infrastructura invizibilă care face posibilă performanţa pe termen lung. Într-un grup industrial complex, cu operaţiuni în mai multe ţări şi regimuri de reglementare diferite, rigoarea decizională şi transparenţa sunt esenţiale. Certificările internaţionale şi standardele sectoriale adoptate la nivelul companiilor din grup confirmă un model de guvernanţă bazat pe disciplină operaţională, responsabilitate şi trasabilitate a deciziilor. Într-o industrie în care presiunea creşte, iar aşteptările sunt tot mai mari, GreenGroup îşi menţine direcţia: decizii bazate pe date, transparenţă şi colaborare între toate companiile din grup. Acesta este modul în care înţelegem leadershipul în economia circulara”.



















































Opinia Cititorului