GRINDEANU:  "În sfârşit avem buget promulgat; e un lucru bun că intrăm în normalitate, deşi târziu"

Andrei Stan
Politică / 17 februarie 2017

Sorin Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

Sorin Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

Premierul Sorin Grindeanu a declarat astăzi, la Bruxelles, că prin promulgarea bugetului pentru 2017 "intrăm în normalitate", deşi promulgarea a venit târziu.

Sorin Grindeanu a afirmat, citat de News.ro: "În sfârşit avem buget promulgat, care înseamnă, prin ceea ce ne-am propus, o creştere economică de 5,2%. E un lucru bun, deşi târziu - aproape de finalul lunii februarie. Este un lucru bun că intrăm în normalitate".

Şeful Executivului şi-a propus ca, în acest an, statul român să atragă peste 5 miliarde de euro din fonduri europene, arătând că "e ambiţios să atragi mai mult decât zero cât s-a atras anul trecut".

Grindeanu a precizat, la finalul vizitei de la Bruxelles unde s-a întâlnit cu oficiali europeni: "Noi, prin bugetul deja promulgat de către domnul preşedinte, ne-am propus un deficit de sub 3%. E un buget ambiţios. Poate dacă privim dintr-un anumit aspect, ambiţia, dacă ne uităm anul trecut, e dată şi de fonduri europene. E ambiţios să atragi mai mult decât zero cât s-a atras anul trecut. E un lucru pe care ni-l dorim să-l facem în perioada următoare. Pe fonduri europene vrem să atragem anul acesta 5,2 miliarde".

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că a promulgat legea bugetului de stat şi bugetul asigurărilor sociale. Şeful statului şi-a menţinut însă obiecţiile cu privire la cifrele pe care este construit bugetul pe 2017, motiv pentru care a solicitat "responsabilitate" din partea Guvernului Grindeanu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mintea guvernantilor de pe urma...... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb