Gruparea teroristă ISIS a revendicat atacul asupra academiei militare din Kabul

A.C
Miscellanea / 29 ianuarie 2018

Atac terorist Kabul (Sursa foto: Captură Youtube)

Atac terorist Kabul (Sursa foto: Captură Youtube)

Gruparea teroristă ISIS a revendicat atacul asupra academiei militare din Kabul în urma căruia 11 militari au fost ucişi şi 15 au fost răniţi.

Numărul soldaţilor ucişi în atac s-a ridicat la 11 iar 15 sunt răniţi, iar purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Afganistan, Dawlat Waziri, a declarat că mai întâi unul dintre atacatorii sinucigaşi a încercat să atace unitatea responsabilă cu securitatea academiei militare iar apoi a urmat o luptă între atacatori şi trupele militare, potrivit News.ro.

Cel puţin cinci atacatori au fost implicaţi: doi au fost omorâţi de trupele militare în timpul luptei, doi şi-au detonat vestele iar unul a fost arestat de forţele militare.

Toate căile de acces către academia militară au fost blocate de poliţie, doar ambulanţele având voie să treacă.

După ce s-au terminat confruntările, forţele de securitate au recăpătat controlul asupra zonei. De asemenea, au fost confiscate o vestă, o mitralieră AK-47 şi amuniţie, a adăugat Waziri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3210
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4306
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8121
Gram de aur (XAU)Gram de aur522.2141

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb