Grupul IKEA adaugă 105 milioane de euro la fondurile destinate pensiilor angajaţilor

Ioana Dogaru
Companii / 4 decembrie 2015

IKEA Group adaugă încă 105 milioane de euro în fondurile de pensie pentru angajaţi în anul de catalog 2015. Prin Tack!, programul de loialitate din IKEA Group, compania le mulţumeşte angajaţilor pentru implicarea din fiecare zi, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

"Tack! este cuvântul suedez pentru "Mulţumesc!" şi un mod prin care le mulţumim angajaţilor IKEA şi le arătăm aprecierea noastră pentru loialitate şi pentru contribuţia la succesul din ultimii ani. Mă bucur să anunţ că anul acesta vom oferi fiecărui angajat IKEA din România, cu o vechime de peste cinci ani, o contribuţie de 2.026 RON la fondul de pensie" a spus Stefan Vanoverbeke, Retail Manager IKEA South-East Europe.

Angajaţii IKEA Group primesc anual o sumă adiţională din partea companiei, depusă în fondul de pensie existent al fiecăruia, ca parte a unui program de loialitate unic, inspirat de fondatorul Ingvar Kamprad şi care porneşte de la acelaşi principiu corect şi simplu, valabil pentru toţi, se mai arată în comunicat.

"Fiecare angajat în parte este important pentru succesul nostru şi pentru creşterea continuă. Acesta este motivul pentru care fiecare angajat full-time al IKEA România, care a lucrat pentru companie pentru cinci ani sau mai mult, primeşte aceeaşi sumă, indiferent de poziţie sau nivel salarial. Angajaţii part-time vor primi o sumă proporţională cu numărul de ore lucrate," declară Stefan Vanoverbeke.

De la introducerea programului Tack! în urmă cu doi ani, 305 milioane de euro au fost alocate programului. Finanţarea globală este împărţită între toate ţările din cadrul IKEA Group, proporţional cu salariile din fiecare ţară. 128.000 de angajaţi din 42 de ţări beneficiază de programul de loialitate. În România, 255 de angajaţi IKEA se califică pentru Tack!, jumătate din numărul total de angajaţi.

Pe lângă Tack!, toţi angajaţii IKEA Group sunt incluşi în programul de performanţă One IKEA Bonus prin care pot primi un salariu suplimentar pe an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb