GUVERN: Fonduri de 4,66 milioane de lei alocate plăţii unor titluri executorii pentru angajaţi din domeniul sănătăţii

Elena Deacu
Companii / 28 iulie 2015

Guvernul a alocat astăzi fondurile necesare pentru plata celei de-a treia tranşe din titlurile executorii, stabilite prin hotărâri judecătoreşti care au ca obiect acordarea unor drepturi salariale în favoarea personalului din cadrul serviciilor de ambulanţă, direcţiilor de sănătate publică şi din unele unităţi sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Astfel, bugetul Ministerului Sănătăţii va fi suplimentat cu suma de 4,66 milioane de lei, necesară pentru plata celei de-a treia tranşe din titlurile executorii aferente anului 2016, care se plătesc anticipat începând cu luna iunie 2015.

Suplimentar faţă de fondurile alocate astăzi, Guvernul a alocat pentru plata primelor două tranşe din titlurile executorii suma de 8,8 milioane de lei, printr-o Hotărâre aprobată în luna iunie.

Cuantumul total al obligaţiilor de plată ale Ministerului Sănătăţii plătite în anul 2015 pentru titlurile executorii este de 17,614 milioane lei, sumă actualizată cu indicele preţurilor de consum publicat de Institutul Naţional de Statistică.

Începând cu luna martie 2015, instituţiile şi autorităţile publice, precum şi celelalte persoane juridice de drept public, pot plăti tranşa aferentă celui de-al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie.

Plata sumelor se eşalonează în patru tranşe egale după cum urmează: Prima şi a doua tranşă începând cu 1 martie 2015, A treia tranşă începând cu 1 iunie 2015, A patra tranşă începând cu 1 februarie 2016.

Potrivit Legii bugetului pentru 2015, în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni Generale - a fost prevăzută o sumă globală pentru plata titlurilor executorii din care, prin Hotărâri ale Guvernului, se pot aloca instituţiilor fonduri suplimentare pentru plata acestor obligaţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb