Guvernul a aprobat co-finanţarea Programului de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu

F. A.
Politică / 11 aprilie 2012

Guvernul a adoptat astăzi o Hotărâre pentru aprobarea Acordului de co-finanţare dintre Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în România, privind cofinanţarea Programului de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu în perioada 2012-2014, valoarea cofinanţării pentru perioada menţionată fiind de 500.000 de dolari, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit Acordului, contribuţia, asigurată din bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, pentru anul 2012, se ridică la 200.000 de dolari, pentru anul 2013 - 150.000 de dolari iar pentru anul 2014 - 150.000 de dolari.

"Acest proiect continuă o serie de granturi mici ale Fondului Global de Mediu, care au început să fie acordate de la începutul anilor 90 în România şi care au deschis o serie întreagă de drumuri pe ceea ce înseamnă protecţia mediului. Este interesul Guvernului să continue în proiect care a fost de succes în anii trecuţi", a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Pentru perioada 2012-2014, prin Programul de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu, este acordat României un buget de 600.000 de dolari, cu condiţia asigurării unei co-finanţări naţionale la nivel de Program, de 500.000 de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb