Guvernul a aprobat proiectul legii asistenţei sociale

F. A.
Politică / 2 iunie 2011

Guvernul a aprobat proiectul legii asistenţei sociale, care creează cadrul legal şi instituţional unitar prin care se stabilesc principiile şi regulile generale de acordare a măsurilor de asistenţă socială, a anunţat primul-ministru Emil Boc.

Primul principiu avut în vedere la elaborarea acestui act normativ este acela potrivit căruia responsabilitatea privind dezvoltarea capacităţii de integrare socială şi soluţionarea situaţiilor de dificultate revine, în primul rând, fiecărei persoane şi familii.

"Cu alte cuvinte, punem accentul pe responsabilitatea individuală şi pe funcţia complementară a statului de a-i ajuta cu adevărat doar pe cei care cu adevărat au nevoie de sprijinul şi intervenţia statutului. Pentru că, din nefericire, un program de asistenţă socială generalizat, care nu face distincţie între cei care pot să muncească şi cei care nu pot să muncească, nu este unul eficient pentru un stat. Consumă resurse inutil şi nu îi sprijină pe cei care cu adevărat sunt în nevoie. Acest proiect de lege vine şi îi sprijină direct pe cei care sunt în nevoie, fie că au o problemă de handicap, o problemă de şomaj, o problemă temporară - iar statul vine să-l ajute să iasă dintr-o asemenea situaţie", a explicat şeful Executivului.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb