Guvernul aduce sprijin financiar pentru producătorii de tomate

J.F.
Companii / 27 ianuarie 2017

Guvernul aduce sprijin financiar pentru producătorii de tomate

Producătorii agricoli din România vor fi susţinuţi printr-un program guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate (sere, solarii), astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producţia autohtonă, anunţă Executivul prin intermediul unui comunicat de presă.

Guvernul a aprobat astăzi, printr-o hotărâre, o schemă de ajutor de minimis destinată producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/ beneficiar/an care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

-Să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripţionată "Program susţinere tomate, 2017" şi să menţioneze numărul cererii depuse pentru obţinerea finanţării;

-Să obţină o producţie de minimim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată;

-Să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii;

-Să valorifice producţia în perioadele ianuarie-mai inclusiv, şi noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179.752 mii lei, contravaloarea în lei a 40.000 mii euro şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Cererile şi documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Prin acordarea ajutorului de minimis se urmăreşte obţinerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piaţa europeană, precum şi o eficienţă economică în realizarea şi valorificarea acestora. De asemenea, ajutorul va contribui la creşterea şi stabilizarea cantitativă şi calitativă a producţiilor de materii prime, la echilibrarea balanţei veniturilor şi cheltuielilor producătorilor agricoli, ajutându-i să se reaşeze într-o poziţie mai stabilă şi mai echilibrată în raport cu partenerii de afaceri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb