Guvernul discută mâine pe ultima formă a Codului fiscal şi a celui de procedură fiscală

Elena Deacu
Macroeconomie / 17 martie 2015

Proiectele noului Cod Fiscal şi al noului Cod de Procedură Fiscală intră mâine, în primă lectură, în şedinţa de Guvern la care va participa şi ministrul demisionar Darius Vâlcov, a anunţat premierul Victor Ponta.

"Mâine în Guvern vom avea prima discuţie pe ultima formă a celor două Coduri - Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală - pentru ca miercurea viitoare să le adoptăm şi să le trimitem în Parlament", anunţat premierul la ieşirea de la o şedinţă de partid.

Aprobarea celor două Coduri ar urma să aibă loc cu Darius Vâlcov ministru al Finanţelor, în ciuda demisiei sale anunţate ca urmare a acuzaţiilor de trafic de influenţă şi luare de mită pe care i le aduc procurorii DNA.

Retragerea efectivă a lui Vâlcov din Guvern ar urma astfel să se petreacă cel mai devreme miercurea viitoare. " Toate eforturile celor de la Finanţe trebuie să se concentreze în această direcţie, după care, cu siguranţă, întâi îl voi informa pe preşedinte, îi voi informa pe colegii mei din PSD şi voi numi un nou ministru de Finanţe", a declarat Ponta, la sediul central al PSD.

El a dorit să precizeze că nu au apărut modificări majore în cele două coduri.

"Nu s-a mărit nicio taxă faţă de ceea ce s-a spus iniţial, este vorba despre taxele locale care rămân, de fapt se face o marjă mai mare - pot să fie mai mici decât azi sau mai mari, în funcţie de decizia consiliilor locale. Şi, de altfel, toate propunerile pe care le facem beneficiază de faptul că vor fi discutate, dezbătute şi dacă e cazul îmbunătăţite, nu e nicio supărare, atât în Senat, în luna aprilie, cât şi în Camera Deputaţilor, în mai şi iunie. Deci, dacă am greşit noi cu ceva, îndreaptă cu siguranţă Parlamentul", a menţionat premierul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb