Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit astăzi în Parlamentul României cu 237 de voturi pentru şi 2 voturi împotrivă.
Numărul minim de voturi necesare pentru trecerea Guvernului era de 232.
Înaintea votului de învestitură, Mihai Răzvan Ungureanu şi-a prezentat programul de guvernare, precizând că preocuparea Guvernului său pentru majorarea prudentă a salariilor bugetare şi a pensiilor, va exista dacă economia va permite acest lucru. Noul premier a mai adăugat că Guvernul îşi menţine obiectivul adoptării monedei euro în ianuarie 2015.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, prezent în Parlament, l-a rugat pe Mihai Răzvan Ungureanu să înţeleagă că guvernarea nu se face pentru cifre, iar că suferinţa şi pierderea locului de muncă al oamenilor trebuie să fie preocuparea unui nou Guvern al României. Domnia sa a mai precizat că schimbarea Guvernului Boc nu este soluţia la problemele românilor, căderea acestuia fiind cauzată de propriul autism.
Ponta a salutat decizia lui Mihai Răzvan Ungureanu de a demisiona din funcţia sa de director al SIE, afirmând că el crede că foştii şefi al serviciilor de informaţii pot face carieră politică.
Victor Ponta a invitat la dialog în finalul discursului său, condiţionând acesta de răspunsul noului Guvern la problemele pe care le-a ridicat Opoziţia.