Propunerile de înăsprire a reglementărilor a sectorului financiar şi de introducere a taxei pe tranzacţii speciale ameninţă să reducă creşterea economică a UE, a declarat vice-guvernatorul băncii centrale a Cehiei, Mojmir Hampl, citat de Bloomberg Businessweek.
Hampl a comentat asupra crizei datoriilor suverane din zona euro, impactul ei asupra economiei şi cadrului monetar al Cehiei, în cadrul unui interviu ţinut ieri.
Cu privire la datoria suverană a zonei euro, Hampl a declarat: "Privind lucrurile din afara zonei euro, se pare că n-am găsit încă soluţiile definitive ale problemelor cu ţările supra-îndatorate.
În ceea ce priveşte Grecia, chiar şi cu restructurarea, volumul de datorie rămasă va fi mare, iar eu personal aş spune, nesustenabil.
Dacă ai o ţară insolventă, ai nevoie de reduceri radicale ale datoriei pentru a-ţi rezolva problemele. Nivelul de datorie de 120% din PIB, sau mai mult, chiar şi după acordul cu sectorul privat, ar fi dificil de gestionat chiar şi de către statele cu creştere mai bună şi rapidă şi prospecte macroeconomice mai bune.
Creditorii privaţi au fost înlocuiţi cu creditorii publici, iar marea întrebare acum este ce se va întâmpla cu datoria deţinută de aceşti creditori publici. Dacă vor trebui să-şi asume pierderi pe această datorie, atunci ar fi ceva ce ne-ar influenţa şi pe noi, prin implicarea Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Întrebarea este dacă magnitudinea schimbărilor structurale necesare în economiile UE nu este mai mare decât ceea ce este acceptabil pentru public. Intuiţia mea îmi spune că mărimea schimbărilor necesare este mai mare decât nivelul de toleranţă al votanţilor din unele state membre ale UE.
Noi, în Uniune, nu facem nimic să îmbunătăţim potenţialul de creştere economică cu o serie de propuneri de noi reglementări sau intervenţii în economie. Mai ales în zona reglementării sectorului financiar, facem prea multe, prea devreme.
Este greu de înţeles o propunere de introducere a taxei pe tranzacţii financiare într-un moment în care perspectiva economică este atât de descurajantă. UE încearcă să înăsprească reglementările la un moment în care economia este aproape de fund, ceea ce reduce perspectivele de creştere pentru viitor".