HANS KLEMM: "Sistemul antirachetă de la Deveselu, operaţional în martie 2016"

Andrei Stan
Internaţional / 10 noiembrie 2015

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat astăzi că lucrările la baza militară de la Deveselu se desfăşoară conform calendarului şi se vor încheia până la finalul acestui an, iar amplasamentul şi sistemul antirachetă vor fi complet operaţionale în luna martie a anului viitor, transmit surse din presă.

Ambasadorul american a adăugat că până la operaţionalizarea amplasamentului şi sistemului antirachetă de la Deveselu mai sunt de efectuat teste.

"Lucrările se desfăşoară conform calendarului şi bugetului aprobat, iar perioada estimată de încheiere a lucrărilor este sfârşitul anului. Guvernele SUA şi României plănuiesc în acest moment organizarea unei ceremonii pentru a marca încheierea lucrărilor de construcţie. Mai sunt însă de efectuat destule teste ale amplasamentului sistemului şi ale sistemului antirachetă. Aşadar, probabil amplasamentul şi sistemul vor deveni complet operaţionale undeva în luna martie 2016. Odată încheiată această etapă, guvernele României şi SUA, precum şi NATO, vor marca operaţionalizarea sistemului. Deci vor fi două ocazii de a marca această construcţie şi amplasamentul, una în cadrul acestui an, spre sfârşitul anului, iar cealaltă undeva în aprilie-mai 2016", a afirmat Hans Klemm.

Ambasadorul Hans Klemm a menţionat că este încrezător că amplasamentul va trece toate testele. "Sunt complet încrezător că amplasamentul va trece toate testele până în primăvara anului viitor, nu ştiu exact să vă spun ce teste s-au realizat până în acest moment", a mai declarat Hans Klemm.

Ambasadorul a vizitat marţi, la Deveselu, grădiniţa cu program prelungit şi şcoala din localitate, dar şi baza militară.

"Este o zi foarte importantă pentru mine, este practic prima mea ocazie de a ieşi din Bucureşti şi am transformat acest eveniment într-o prioritate pentru mine. Amplasamentul antirachetă de la Deveselu, a cărui construcţie se apropie de final, este un element esenţial al parteneriatului strategic. Este o contribuţie importantă la consolidarea alianţei, prieteniei şi parteneriatului dintre Statele Unite şi România. Trebuie să ştiţi că această contribuţie a dumneavoastră este foarte importantă pentru securitatea transatlantică şi pentru securitatea din regiune. SUA sunt recunoscătoare pentru parteneriatul pe care îl avem cu România dar şi pentru prietenia pe care o găsim în comunităţile din întreaga Românie", a mai spus ambasadorul SUA în ţara noastră.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb