Hyundai şi Kia se aşteaptă în 2016 la cea mai slabă creştere a vânzărilor din ultimul deceniu

Adina Lateş
Companii / 4 ianuarie 2016

Cel mai mare constructor auto sud-coreean, Hyundai Motor, şi subsidiara sa, Kia Motors Corp., au estimat, luni, că în 2016 vânzările lor combinate vor înregistra cea mai slabă creştere din ultimul deceniu, pe fondul reducerii cererii pe piaţa din China şi a aprecierii monedei sud-coreene, relatează AFP.

Vânzările combinate ale celor două companii ar urma să urce cu 1,4%, până la 8,13 milioane vehicule, în 2016, se arată într-un mesaj trimis luni angajaţilor celor două companii de preşedintele Hyundai Motor Group, Chung Mong-koo. Aceasta ar urma să fie cea mai redusă creştere anuală a vânzărilor înregistrată de grupul sud-coreean, după 2006.

"O creştere modestă este aşteptată să persiste în economia mondială din cauza încetinirii economiei chineze, diminuării preţului la petrol şi incertitudinilor de pe pieţele emergente cu privire la majorarea dobânzilor în SUA", se arată în mesajul trimis de Chung Mong-koo.

Cele două companii au vândut, în 2015, un număr de 8,015 milioane vehicule, în creştere faţă de 2014, dar sub ţinta de 8,2 milioane de vehicule pe care şi-au fixat-o la începutul anului. În plus, cota de piaţă a grupului sud-coreean pe piaţa din China, cea mai mare piaţă auto din lume, a coborât sub pragul de 10% în 2015, pe fondul intensificării competiţiei din partea rivalilor japonezi, dar şi a mărcilor chineze de automobile care oferă modele mai ieftine, notează France Press.

Hyundai a raportat o scădere a profitului în ultimele şapte trimestre, o tendinţă pe care preşedintele grupului vrea să o oprească printr-o campanie de marketing în America Latină şi intrarea Hyundai pe segmentul automobilelor de lux în dorinţa de a scăpa de imaginea de alternativă ieftină la marii constructori, precum Toyota.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb