IGPR: Percheziţii în Olt şi Vâlcea la persoane bănuite de evaziune fiscală

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 27 aprilie 2016

În această dimineaţă, poliţiştii din Olt şi Vâlcea efectuează 8 percheziţii la persoane bănuite că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 3.500.000 de lei, prin evaziune fiscală, potrivit unui comunicat IGPR.

"La data de 27 aprilie, poliţiştii inspectoratelor de poliţie judeţene Olt şi Vâlcea efectuează 8 percheziţii, pe raza celor două judeţe", arată sursa citată.

Activităţile se desfăşoară într-un dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Acţiunea vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, ar fi evidenţiat în contabilitate achiziţii fictive de mărfuri de la diverse societăţi din mai multe judeţe, în scopul diminuării bazei impozabile şi, implicit, prejudicierii bugetului de stat, transmite sursa citată.

Potrivit IGPR, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 3.500.000 de lei.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb