BURSA 10.04.2012

VIVIANI MIRICĂ
 
Ilie Șerbănescu: Ce fac băncile din România se numește "cămătărie"
     *  Cristian Șerbănescu, BNR: Banca Națională își face datoria
     Băncile din țara noastră se comportă asemenea cămătarilor, a declarat, ieri, analistul Ilie Șerbănescu, la dezbaterea "Probleme și soluții în cazul restanțierilor bancari", organizată de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).
     Domnia sa a declarat: "Cred că există două tipuri de probleme: una este legată de accesarea acestor credite, în mod neglijent, iar a doua de ires-ponsabilitatea autorității în acest domeniu, care nu a avertizat, nu a spus răspicat la ce trebuie să se gândească oamenii când se împrumută".
     Analistul consideră că Banca Națională a României (BNR) și Guvernul ar fi trebuit să avertizeze asupra pericolului de neplată a creditelor: "Pentru a împrumuta un leu de la băncile din România, trebuie să dai înapoi trei. Asta este cămătărie, asupra căreia ar fi trebuit să avertizeze BNR și Guvernul. BNR nu a făcut nimic. Este un agent de vânzare al băncilor. Băncile nu au nicio vină. Băncile sunt niște exploatatori, niște cămătari, care, dacă găsesc proști, îi folosesc. După mine, a împrumuta bani de la bănci în asemenea condiții este anormal. Acum, oamenii trebuie să plătească, nu să se gândească să primească anumite facilități".
     Declarația analistului a venit în condițiile în care Oana Florea, directorul executiv al FACIAS, a opinat că măsuri precum acordarea unor perioade de grație sau reeșalonarea împrumuturilor pentru debitorii care întâmpină greutăți ar trebui reglementate de stat, și nu lăsate la latitudinea băncilor. În plus, ar trebui luate în calcul măsuri precum ștergerea penalităților pentru creditorii cu probleme, a mai spus reprezentanta FACIAS. Reprezentantul Fundației a afirmat:
     "S-a individualizat o nouă categorie socială, cea a oamenilor care nu-și mai pot plăti ratele, odată cu scăderea veniturilor și disponibilizările aduse de criza economică. S-a identificat lipsa de implicare a BNR și dezinteresul total din partea băncilor, care, deși au fost invitate la această dezbatere, nu au venit. Acestea văd lucrurile strict din punctul de vedere al afacerii și nu le interesează latura umană".
     În opinia analistului Ilie Șerbănescu, societatea civilă nu poate influența foarte mult deciziile băncilor, după ce "comanda externă" a anulat intențiile inițiale ale OUG 50/2010, de protejare a clienților în fața abuzurilor bancherilor.
     "Suntem o colonie, care nu are niciun cuvânt de spus pe plan extern. Suntem o colonie a vestului european, a FMI...", a concluzionat analistul.
     *  Cristian Șerbănescu, BNR: Creditații sunt responsabili pentru acțiunile lor
     Cristian Șerbănescu, consilier juridic în cadrul BNR, consideră că Banca Națională își face datoria. Domnia sa a adăugat:
     "BNR nu trebuie privită ca o entitate care poate lua orice fel de decizie. Poate reglementa raportul dintre părți, dar într-un mod discret".
     Cristian Șerbănescu a adus în dis-cuție faptul că, atunci când BNR a propus ca 30% din venitul unei persoane să poată reprezenta o rată bancară, societatea civilă și băncile au acuzat BNR că împiedică func-ționarea economiei, blocând creditarea.
     Cristian Șerbănescu a mai comentat: "La aceeași presiune, civilă, a mediului de business, s-a relansat creditarea și am ajuns la un paradox. Creditarea a devenit împovărătoare. Ar trebui să ne hotărâm exact ce vrem de la relația noastră cu banca. În momentul în care te duci să contractezi un credit de la o bancă, singurul responsabil ești tu. Ai responsabilitatea de a te informa, de a-ți face o proiecție viguroasă a planurilor tale financiare pe termen mediu".
     Analistul Ilie Șerbănescu a mai spus că marja de profit a băncilor din țara noastră, reprezentând diferența dintre dobânzile la depozite și cele la credite, "nu există nicăieri în lume, nu numai în Europa".
     "Cum se face că dumneavoastră nu observați că băncile, în mod cartelizat, majorează toate comisioanele?", a mai spus analistul, sugerând că BNR ar trebui să ridice autorizația de funcționare a instituțiilor de creditare care se fac vinovate pentru o astfel de situație. 

     Oana Florea, FACIAS: "Într-unul din cazurile de care am luat cunoștință, debitorul s-a prezentat la bancă împreună cu mediatorul bancar, care a propus vânzarea imobilului aflat în executare silită direct cumpărătorului găsit de client, la un preț mai bun. Banca a refuzat propunerea, astfel că imobilul a fost vândut cu 20.000 de euro mai puțin decât propusese debitorul".

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  Curat camatarie.
    (mesaj trimis de Dollar în data de 10.04.2012, ora 08:34)  
 M-am imprumutat foarte putin la o banca mai mult de gura sotiei. Nu cred decat in dolar si Euro.Multi amici s-au imprumutat in fr. elv,yeni sau mai stiu eu in ce monede. Nu au fost sfatuiti de nimeni, TV , analisti,consilieri. Bancile mizeaza cel mai mult pe nevoia omului, prostia fara margini si tendinta de a face ce fac si altii ca merge.Statul are principala obligatie sa tina piept bancilor si sa traseze limite de siguranta a populatiei prin obligarea expresa a bancilor la practicarea aceleiasi politicii de dobanzi ca si in tara de origine. Am mai scris ca mai mult de 1,5-2% nu ar trebui permise dobanzi in Romania pentru ca poporul nu are de unde sa dea mai mult.Dobanzile trebuie crescute proportional cu veniturile si nu cu nazuintele omului.Iar omul sa invete ca banca nu e cutia milei, banca este un organism viu care are nevoie de hrana sa traiasca, adica de bani.De acord cu reducerea sau anularea penalitatilor pentru ca unii, subliniez, unii dintre debitori au fost loviti de soarta prin pierderea slujbelor, moneda in cauza s-a intarit suspect de mult fata de leu s.c.l. Articolul, succint ridica o problema. Bancile nu s-au prezentat la o discutie... Ar trebui penalizate.


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Om disperat , in data de 02.02.2015, ora 14:40)
 
 Cred ca nu doriti sa vedeti numai anumite aspecte ale problemei sau suntei rau intentionat. Daca ati lua cazuri concrete in calcul ,ati observa usor ca pana acum in 8 ani decand oamenii platesc ratele la aceste credite, bancile si-au recuperat banii imprumutati din dobanzi si comisioane. In consecinta nu se pune problema de "cuita milei" ci de fapul ca suntem furati si batjocoriti, dar Il rog pe Bunul Dumnezeu ca toti cei care nu vor sa vada adevarul, asa cum este de fapt, sa aiba parte de aceeasi experienta pe propria piele, poate atunci vor intelege ca am cazut in capcana bancilor fara voia noastra.


 
2.  BNR tolereaza unel banci (BCR)
    (mesaj trimis de Guvernatorul în data de 10.04.2012, ora 09:28)  
 in nerespectarea ligilor din RO. La deciziile irevocabile ale instantelor pe clauza abuzive (pe contracte standard) Guvernatorul raspunde cu luari de pozitie "verbale". Nerespectarea legilor din RO duce la suspendarea/retragerea autorizatie de functionare, deci ce face BNR? Cand va limita/suspenda aortorizatia d efunctionare a BCR si a altor banci?


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de MihaB în data de 10.04.2012, ora 09:43)  
 Cum se face ca BNR nu are nicioadata nici o vina? Bancile au sustinut si sustin ca acele contracte de credit sunt vizate de BNR, iar de cealalta parte BNR-ul tace si bineinteles nu poate face nimic!! Cum sa nu poti face nimic cand sunt atatea contracte care contin clauze imposibile ce nu se supun legii? Evident clientul este vinovat ca a semnat.. sa inteleg ca daca vrei un credit in Romania trebuie sa mergi la banca numai insotit de un avocat? Sper sa vina si ziua cand aceste banci / acesti camatari vor ramane fara autorizatie de functionare!


 
4.  nu jigni activitatea de camatarie d-le serbanescu.
    (mesaj trimis de cititor în data de 10.04.2012, ora 09:47)  
 camaria este tranparenta iti spune exact costul DAE, nu are zeci de comisioane ascunse si nu te minte inainte sa-ti dea banii.


 
  4.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.04.2012, ora 10:15)
 
 
  activitatea de camatarie sau de camarie??.


 
5.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.04.2012, ora 10:13)  
 
  Cum se face ca nimeni nu observa: pentru situatia in care s-a ajuns sunt de vina atat Guvernul, BNR, cat si bancile, dar acestea din urma au "scuza" neputinei (sau prostiei?) sistemului.
  ca la noi la nimeni: in Germania,Franta, Austria sau unde-si mai au sediul bancile instalate la noi, creditele se acorda cu dobanzi in jur de pana la 3% pe an, in conditiile in care, stim cu totii, diferenta intre veniturile romanilor si cele ale cetatenilor din tarile bancilor mama este enorma.
  In primul rand statul/ Guvernul ar fi trebuit sa impuna tuturor bancilor intrate in piata romaneasca un nivel maxim al dobanzilor pe care le pot pretinde - da, bancile ar fi putut invoca "piata libera", dar aici li s-ar fi putut pune pe tapet "piata libera" de la ei, unde romanii sunt platiti pentru aceeasi munca , cu salarii injumatatite sau mai in jos.
  Apoi, vina guvernului de a fi taiat 25% din salariile bugetarilor (poate justificat in conditiile crizei) dar de neacceptat in conditiile in care guvernantii au inchis ochii fata de ceea ce s-a intamplat in regiile nationale unde in timp ce bugetarilor li s-a luat 25% dintr-un salariu de nimic, in regii s-au efectuat de majorari de salarii, sporuri .....angajari "justificate" doar pe motivul las' ca se poate , sunt bani - toate acestea majorand cheltuielile in regii si implicit reducand profitul statului din administrarea capitalului propriu.
  Si nu in ultimul rand, politica de cartel a bancilor ( vorba lui jupan Serbanescu - toata stima pentru curajul de a spune), a mallurilor si tuturor imperialistilor care au patruns in colonia numita Romania.


 
  5.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de Cornela , in data de 10.04.2012, ora 16:32)
 
 Acum se vede cel mai bine lipsa Bancorex_ului!Ce s a bucurat prostimea cand a falimentat o BNR-ul si ministrul transporturilor,de atunci,mare negociator sef cu FMI-ul! Ne meritam soarta!La asa popor asa conducatori!


 
6.  fără titlu
    (mesaj trimis de gugy în data de 10.04.2012, ora 11:13)  
 dar de ce este de vina omul care a luat credit?Ca a semnat un contract in care clauza cu privire la dobanda este abuziva?De ce BNR nu a cerut bancilor ca contractul sa fie redactat intr-un mod clar?Simplu,BNR,guvernul a vrut ca omul sa fie prostit de banca (cat mai multe credite inseamna ca economia este in crestere,parca asa zicea tariceanul in 2008).Eu mi-am facut calculele dar dupa un an dobanda s-a dublat pentru ca asa a vrut banca ca sa treaca creditele neperformante pe socoteala clientului (este imprumutatul de vina pentru ca banca a dat credite fara acoperire?).Sunt eu de vina ca datorita crizei statul mi-a redus leafa cu 25%?Statul,BNR trebuie sa ne protejeze in fata camatarilor da sau nu?Noi vrem sa ne achitam creditul deoarece banca nu este societate de binefacere dar la un credit ipotecar sa platesc o dobanda de 11% este hotie.De ce firmele platesc dobanda in functie de euribor+marja de 3% adica o dobanda de 5% ? eu garantez creditul cu ipoteca la fel si firma dar de ce persoana fizica trebuie sa achite o dobanda dubla?Ceausescu a permis omului sa-si achizitioneze apartamente cu dobanda decenta dar noi nu avem aceasta posibilitate ca daca dorim sa cumparam un apartament dupa un an banca majoreaza dobanda iar BNR-ul imi spune ca eu sunt de vina ca am accesat un credit mai bine stateam in chirie ca doar exista persoane VIP care i-au credite cu dobanda decenta pe care o plateste chiriasul dar nu ar fi mai corect ca statul sa ma imprumute cu dobanda decenta ca sa nu mai iau credit de la straini?sau sa ia statul imprumut de la erste ca vad ca se imprumuta cu dobanda VIP (doar cei doi presedinti se viziteaza)si sa dea cetateanului cu unul,doua procente peste si asa ar face profit si statul si cetateanul ar avea o dobanda decenta.In concluzie statul,BNR-ul nu protejeaza cetateanul si se protejeaza pe el si culmea tot noi suntem de vina,noi care platim dobanda excesiva,taxe,amenzi (noi care tinem statul pentru ca guvernele nu au guvernat tara si au vandut tara).In loc ca populatia sa ne sustina si sa inteleaga ca noi luptam pentru viitorul copilului nostru sa nu ne mai lasam manipulati de guvern,fmi,bnr care isi apara interesele dam peste persoane care ne condamna ca nu trebuia sa luam credit.Pai noi vrem sa platim dar o dobanda decenta.Este bine ca omul a iesit in strada pentru arafat dar nu conteaza ca atunci cand mergi in spital platesti inclusiv pansamentul,spaga la doctori si esti tratat mizerabil.Noi trebuie sa luptam pentru noi,pentru viitorul nostru si sa nu ne mai lasam manipulati.cand vom invata sa fim solidari unul cu altul atunci guvernul,BNR-ul si oricine altcineva vor intelege ca ei sunt acolo pentru NOI ci nu pentru interesele altora.stati linistiti ca daca bancile vor da faliment nu vom muri (am vazut unde ne-a dus aceasta politica,la cheremul FMI si a altora),poate este momentul sa schimbam drumul ca acesta pe care mergem este fara iesire.


 
7.  camatarie
    (mesaj trimis de marin în data de 10.04.2012, ora 11:41)  
 Este mai mult decat evident ca bancile in Romania se comporta ca niste haite de hiene si ,din pacate, cei care ar trebui sa vada aceste lucruri ,BNR,Guvern se fac ca nu vad.
 Maresc comisioane si dobanzi dupa bunul lor plac iar daca indraznesti sa intrebi, de ce? esti imediat repezit si amenintat cu plata integrala a creditului.Daca ne uitam la nivelul de dobanda practicat de BCR,de exemplu, pentru creditele ipotecare vom vedea ca aceasta este de 12 chiar 13% nivel la care nici n-ar visa nicaieri in Europa in acesta perioada.Sa speram ca politicul va lasa justitia sa-si faca datoria in asa fel incat dosarele ajunse in instanta sa fie solutionate cat mai rapid pentru ca se cunoaste faptul ca bancile au tot interesul ca aceste procese sa dureze cat mai mult pentru a aduce oamenii in imposibilitate de plata si executare silita.RUSINE BNR,RUSINE MUGUR ISARESCU.


 
8.  BANCILEdinROMANIA=CAMATARIE
    (mesaj trimis de Stefan Ivan în data de 10.04.2012, ora 12:08)  
 RESPONSABILITATEA si VINA pt. aceasta situatie o poarta integral 2 parti: in primul rand BNR-ul si in al doilea rand INSTITUTILE Statului Roman care ar fi trebuit si trebuie sa-i PROTEJEZE pe CETATENII ROMANI, (platitorul celor mai mai mari si mai multe taxe si impozite din U.E) IMPOTRIVA oricaror ABUZURI si DISCRIMINARI. CAMATARIA BANCARA TREBUIE OPRITA PE ORICE CALE, IN PRIMUL RAND, prin SCADEREA D.A.E., pt. cel mai scump tip de credit, la o valoare cu O (una) SINGURA CIFRA, respectiv, celorlalte tipuri de credite sa li se SCADA, PROPORTIONAL, D.A.E. si IN AL DOILEA RAND, prin REFINANTAREA, OBLIGATORIE de catre BANCI, la D.A.E. cat mai SCAZUTE, a TUTUROR CONTRACTELOR de CREDITARE. In acest sens B.N.R.-ul a dat UN SEMNAL CLAR, prin scaderea Dobanzii de Politica Monetara a B.N.R. la 5,25%,,intelegand ca in sistemul bancar din Romania, trebuie aplicat cel mai bun principiu economico-financiar si bancar: sa ceri cat mai putin de la fiecare client, dar de la cati mai multi clienti. Pe ORICE CALE si ORICUM B.N.R.-ul si INSTITUTILE STATULUI ROMAN TREBUIE URGENT SA FORTEZE BANCILE SA SCADA DRASTIC D.A.E. si sa REFINANTEZE TOATE CONTRACTELE de CREDITARE, pt. ca NUMARUL CREDITELOR NEPERFORMANTE sa SCADA si CLIENTII BANCARI din ROMANIA sa fie RECAPACITATI sa-si ACHITE RATELE BANCARE mai USOR, DIRECT PROPORTIONAL cu PUTEREA de CUMPARARE a clientului bancar ROMAN.


 
  8.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 8 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.04.2012, ora 15:56)
 
 
  iVAN PLUTINCA - plutesti; vise, vise; da-ti votul pentru inca patru ani si o sa vezi minune: pentru noi nu se va schimba nimic (N I M I C), a, era sa uita:ceva se va schimba - altii sau tot aceeasi la guvernare, doar ATAT.


 
9.  BNR uita de cine e platita
    (mesaj trimis de Bombo în data de 10.04.2012, ora 12:14)  
 BNR zice ca omul a semnat deci trebuie sa platesaca. Corect. Dar omul are nevoie de protectie, de reglementari corecte.
 Omul plateste taxe si impozite.BNR traieste din bani publici.Chiar daca are si niste venituri speciale.
 Bnr reprezinta Romania, deci poporul roman.
 S-a trecut prea usor peste masacrarea ordonantei 50, care era foarte buna si facea putina dreptate.
 Lupata intre banca si client e cam ca lupta intre David si Goliat.Din pacate dumnezeul nostru, aka BNR, lipseste putin.


 
  9.1.   CORECT 101%  (răspuns la opinia nr. 9 )
    (mesaj trimis de Stefan Ivan , in data de 10.04.2012, ora 12:46)
 
 INSTITUTIILE STATULUI ROMAN si BANCA NATIONALA a ROMANIEI REPREZINTA NATIUNEA( POPORUL) ROMANA, deci ACESTE DOUA INSTITUTII NATIONALE, TREBUIE SA REZOLVE URGENT ABUZURILE GRAVE PRACTICATE de BANCHERII din SISTEMUL BANCAR ROMANESC, IMPOTRIVA CLIETILOR BANCARI din ROMANIA. CAMATARIA BANCARA TREBUIE OPRITA PE ORICE CALE, deoarece, ACEASTA CAMATARIE BANCARA SARACESTE POPORUL ROMAN si ROMANIA, pt. ca "o TARA NU ESTE BOGATA, daca CETATENII SAI NU SUNT si EI BOGATI"


 
  9.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 9.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.04.2012, ora 15:59)
 
 
  DA, cetatenii tarii sunt bogati (au bani) daca iau/ au luat credite. Cam atat.


 
10.  BANCHERI=CAMATARI
    (mesaj trimis de Nicolescu I în data de 10.04.2012, ora 13:10)  
 Intresanta este declaratia impertinenta a lui Cristian Șerbănescu, consilier juridic în cadrul BNR, cum ca "clientii bancari sunt de vina" si ca B.N.R.-ul "intervine discret". O PROSTIE mai mare ca cladirea B.N.R.-ului. B.N.R.-ul, impreuna cu institutiile Statului Roman, trebuie sa intervina dur, activ si imperativ cand in sistemul bancar romanesc au loc abuzuri grave impotriva clientilor bancari din Romania, comise de bancherii din bancile din Romania. Angajatii B.N.R. si angajatii din Institutiile Statului Roman trebuie sa-i protejeze, apere, fereasca, ocrotesca si pazeasca pe clientii bancari romani, fie ei persoane fizice si/sau juridice, impotriva abuzurilor comise impotriva clientilor, concetatenilor, romani, de catre bancheri.


 
11.  pertinenti impertinenti
    (mesaj trimis de daniela C. în data de 10.04.2012, ora 14:39)  
 Domnule Isarescu,
 Poate ca la momentul acesta BNR nu poate interveni in problema litigiilor clienti nemultumiti – banci, dar cred ca se putea preveni acest fenomen.
 Regulamentul 3/2007 al BNR spune ca “orice produs bancar nou este supus validarii BNR” – sa inteleg ca BNR a avut cunostinta de creditele acordate de banci si le-a validat; deci ati validat toate aceste clause abusive despre care facem vorbire in instantele judecatoresti?
 Una din cele mai importante functii ale unei banci centrale este “supravegherea institutiilor bancare si financiare”. La ce se refera oare aceasta supraveghere?
 Pe site-ul BNR scrie asa: “BNR este responsabilă cu supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, în scopul asigurării funcționării și viabilității sistemului bancar.”
 Prudential de ce nu ati atras atentia bancilor ca peste o perioada aceste credite vor deveni neperformante, sau de ce nu ati respins aceste produse bancare, sau de ce nu ati cerut legalizarea lor conform legislatiei in vigoare, sau….
 Disperarea bancilor nu are, insa, limite. Incearca acum sa convinga statul si sa INFLUENTEZE INSTANTELE sa INTERPRETEZE legile care le obliga sa scada costurile si, implicit, si profiturile.
 Ganduri bune si sarbatori luminate tuturor!


 
12.  fără titlu
    (mesaj trimis de Violeta în data de 10.04.2012, ora 15:14)  
 Creditarea a devenit intradevar impovotratoare ,dar nu creditatii sunt vinovati.Atunci cad BNR a avizat contractele trebuia sa sesizeze ca anumite banci care foloseau perioada promotionala efectuau incadrarile la venituri pentru toata perioada de creditare la dobanda promotionala.Practica comerciala inselatoare !??.Nicio estimare pentru perioada de dupa promotie.BNR nu are nicio raspundere pentru situatia in care au ajuns cetatenii care cu buna credinta au luat credite pentru a-si cumpara,construi sau repara o casa?


 
Aceeasi sectiune (Banci Asigurari)
MESAJUL UNUI BANCOMAT ING BANK, DUPĂ CE CLIENTUL A INTRODUS BANII PENTRU ALIMENTAREA CONTULUI:
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.01.2018
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de ieri, prin volumul mare înregistrat de acțiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), de...  click să citești tot articolul
19.01.2018
BURSELE DIN LUME / DATORITĂ REZULTATELOR COMPANIILOR
     Acțiunile de pe piețele din Europa au crescut ușor ieri, după recordurile consemnate în ziua anterioară pe Wall Street. Sectorul tehnologic a avut cele mai importante câștiguri, în baza...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BVB
     * Deal de peste 9 milioane de lei cu titluri "Banca Transilvania"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, printr-o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește cotațiile...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Titlurile societăților listate în Europa au scăzut ieri, după ce companii printre care "Burberry Group" Plc și "Skanska" AB au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.  click să citești tot articolul
17.01.2018
BVB
     * Transferuri de 10,5 milioane de lei cu acțiuni "Banca Transilvania"
       Volumul înregistrat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 38,87 de milioane de lei, peste cel din ședința precedentă, de 28,5 milioane de lei, dar sub valoarea medie...  click să citești tot articolul
17.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, exportatorii din regiune fiind impulsionați de deprecierea euro.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 18 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0394
2.3783
3.0605
3.9608
0.1832
0.6246
0.2149
4.6514
5.2713
1.5078
3.4196
0.2250
0.4840
1.1163
0.0671
0.4733
1.0007
3.8054
0.3100
1.1803
0.5924
0.0596
0.3558
0.2035
2.7770
0.0392
0.1321
1.0361
0.6256
0.1192
162.6746
5.4782
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  click here to read the entire article
.