Preşedintele de onoare la PSD, Ion Iliescu, susţine că "pentru România şi pentru români ar fi un lucru foarte bun" dacă USL ar funcţiona până la până la alegerile parlamentare din 2016".
"Pentru România şi pentru români ar fi un lucru foarte bun dacă USL ar funcţiona până la termenul propus, adică până la alegerile parlamentare din 2016. Orgoliile şi micile războaie personale nu îşi au nici locul, nici sensul în USL. Războiul declaraţiilor este şi el inutil, nedorit. Avem nişte răspunderi faţă de români şi trebuie să ni le asumăm cu toată responsabilitatea", a subliniat Iliescu, în mesajul său cu prilejul Consiliului Naţional al PSD.
Preşedintele de onoare al PSD nu a fost prezent sâmbătă la Consiliu, dar a transmis un scurt mesaj video în care şi-a exprimat regretul că nu poate lua parte la CN. Ulterior, un mesaj scris a fost citit de deputatul Ionuţ Vulpescu.
Iliescu a mai arătat că are încredere în "inteligenţa colectivă a celor care răspund de destinele PSD".