Democrat-liberalii au capturat instituţiile statului, iar acţiunile DNA sunt doar de faţadă, a acuzat fostul preşedinte al României, potrivit surselor de presă. În ceea ce-i priveşte pe uneperişti, în opinia presedintelui de onoare al PSD, aceştia sunt nişte oportunişti.
"PDL a capturat statul şi instituţiile sale, le-a dat pe mâna clineţilor săi. Din când în când ni se mai serveşte de către DNA capul unui Moţoc care mai linişteşte lumea. O democraţie de faţadă cum este cea de acum permite unui grup de indivizi să guverneze în dispreţul interesului, să folosească în dispreţ banul public", spune Ion Iliescu.
În ceea ce-i priveşte pe uneperişti, în opinia presedintelui de onoare al PSD, aceştia sunt nişte oportunişti. "UNPR o construcţie oportunistă care s-a înhămat la căruţa unei guvernări de toata jen", adaugă fostul şef de stat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.10.2011, 11:36)
In timpul guvernarii PSD nici nu s-ar fi pus problema, ca, cineva facand parte din aparatul de stat, sa fie intrebat de sanatate, de unde si-a strans averea. Iliescu, cel mai mare criminal din istoria Romaniei, are tupeul sa compare ceea ce se intampla azi, cu ceea ce se intampla pe vremea cand era el presedinte, cand TVR nu putea emite din Piata Universitatii din cauza cetii care invaluise Bucurestiul in iunie. Faptul ca el semnaleaza ca PDL- ul a pus mana pe institutiile statului, ceea ce-i firesc, nu il scuza, ci dimpotriva. Astia si-au pus sub acuzare proprii membrii.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.10.2011, 11:39)
In timpul guvernarii PSD nici nu s-ar fi pus problema, ca, cineva facand parte din aparatul de stat, sa fie intrebat de sanatate, de unde si-a strans averea. Iliescu, cel mai mare criminal din istoria Romaniei, are tupeul sa compare ceea ce se intampla azi, cu ceea ce se intampla pe vremea cand era el presedinte, cand TVR nu putea emite din Piata Universitatii din cauza cetii care invaluise Bucurestiul in iunie. Faptul ca el semnaleaza ca PDL- ul a pus mana pe institutiile statului, ceea ce-i firesc, nu il scuza, ci dimpotriva. Astia si-au pus sub acuzare proprii membrii.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.10.2011, 12:01)
Oare cat il vom mai suporta sa apara in public pe Iliescu?! Nu ne ajunge cat rau ne-a facut , romanilor , ideii de pace sociala, de model suedez, finlandez, interpretate in cheia "comunismului cu fata umana"? Cat mai trebuie sa-i suportam sfaturile?