Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
BURSA 20.12.2017

MAKE
 
mărește imaginea
     Pata roșie de pe hârtia albă revine verzuie, dar cu același contur, când îți muți privirea în locul gol.
     Unii spun că bastonașele și conulețele din retină obosesc și se protejează, fabricând iluzia culorii complementare.
     Asta s-ar petrece la nivelul ochiului.
     Dar, la fel, o persoană izolată fonic, în întuneric adânc, la temperatura corpului, după circa un sfert de oră, începe să aibă halucinații, vede străfulgerări, aude voci.
     Asta se petrece la nivelul creierului - suntem obișnuiți cu un anumit ritm al bombardamentului cu stimuli și în absența lor, ni-i producem.
     Este posibil ca o halucinație asemănătoare să fi trăit națiunea noastră la moartea lui Mihai I.
     La început, am crezut că am de a face cu o grandioasă manipulare, dar, acum, deși într-adevăr, manipularea de masă este indubitabilă, încep să suspectez că la originea amplitudinii manifestărilor și a emoției populare, nu se află doar manipularea, ci și o "culoare complementară".
     Întâi, a fost Hotărârea Guvernului să declare trei zile de doliu național (anul trecut, reginei Ana i-a fost alocată o singură zi de doliu național).
     Legea obligă televiziunile și radiourile să-și "adapteze programul în mod corespunzător" doliului, așa că ele s-au aliniat ca pe timpul când aveam o singură televiziune și auzul ne-a fost răzuit neîncetat de "scârțâitul coroanelor de plumb", revărsat pe toate canalele.
     Nu m-au uimit părerile de rău exprimate de oameni tineri.
     Pe ecran a apărut titlul "Românii își plâng regele".
     Hai să facem o socoteală: din 1947 (anul abdicării) și până în 2017 sunt 70 de ani. Ca Mihai I să fie "regele meu", ar fi trebuit să am cam 90 de ani.
     Avem în țară mai puțin de zece mii de nonagenari.
     Poate că-i regele academicianului Mihai Șora, care, la 101 ani, a revenit în actualitate, cu tot respectul, nu prin vreun memorabil text filosofic, ci pentru că ieșit în stradă să protesteze contra modificării legilor justiției.
     Nu-i rău, e bine și atât, alții, chiar mult mai tineri, nici nu există.
     Dar, la propriu, Mihai I este regele lui Mihai Șora, nu și al meu.
     La figurat, ar fi mai acceptabil titlul "Românii își plâng regele", pentru că este ultimul care a stat pe tronul României, dar nu toți suntem regaliști, ba, chiar, regaliștii sunt, totuși, o minoritate.
     Astea nu-s niște impresii de-ale mele, ci-s ținute drept realități.
     Prin urmare, lungimea cozii de "rămas bun" am pus-o pe seama influenței mass-media și a feed-back-ului efectului de turmă și nu m-a mirat, cum nu m-a mirat că o altă femeie cu mințile rătăcite a încercat să îmbrâncească pe cineva în fața metroului, după exemplul transmis la televiziune, ba chiar am ironizat ceea ce-mi părea a fi "isteria funebră", spunând în ședința de Redacție că ăștia care stau la coadă la Palat, se duc ulterior la metrou, ca să se îmbrâncească pe peron.
     Ironia mi-a cam înghețat, când cortegiul funebru a fost întâmpinat de mulțimi nemăsluite, aruncând flori asupra dricului și ulterior, asupra locomotivei.
     Audiența PRO TV a explodat pe parcursul a douăsprezece ore funebre, de la 9.00, la 21.00.
     Acum suspectez că nu a fost manipulare, decât până la un punct.
     Suspectez că de la un moment dat, mulțimea și-a manifestat osteneala bastonașelor și a conulețelor și a produs o pată verde.
     Încercuiți de minciuna generalizată a așa-zisei "clase politice", fermentați în abjecție și umilință națională, viermuind în vidul demnității, concetățenii s-au agățat de acest "altceva" care este regalitatea și au trăit halucinogen, că încă ar fi posibilă cuviința, cumsecădenia, adunarea în jurul nobleței.
     În această variantă, înmormântarea a fost un fel de sărbătoare a regăsirii de sine, un test care arată că speranța încă pâlpâie. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !

1.  MOARTE NOTARILOR!
    (mesaj trimis de MANIOSUL în data de 20.12.2017, ora 00:07)  
 Imi vine sa-mi bag BIP intr-un Notariat de langa statia Iancului. Cred ca daca Notarita respectiva ar fi luat Metroul , eu as fi aruncat-o pe sine ca s-o omor , baga-mi-as BIP in neamul ei de nenorocita; am venit cu 3 taxiuri ca sa ajung la ea; BIP de NENORICITA; si toata astea pentru un harb de masina care nu valoreaza cat face.


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Avocarul diavolului , in data de 20.12.2017, ora 00:16)
 
 Am cunoscut odata o notarita tanara.
 Franc i-am spus infata ca nu poti deveni notar fara pile si bani.
 I-am spus ca breasla ei e o rusine.
 Mi-a zambit, ne cunosteam de ani in urma cand nu era notar si ma respecta.
 Mi-a spus ca asa e dar sunt ...necesari.un rau necesar.
 Eu , republican , incep sa cred monarhia un rau necesar.
 Ca sa revenim la topic....
 Relax man.


 
  1.2.   Nu-i lasa sa-ti srice linistea interioara!  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Linistitul , in data de 20.12.2017, ora 00:17)
 
 Ai rabdare cetatene traim intr-un INFERN GENERALIZAT; da-i mai bine cu un spray in ochi, asa nici NU FACI INCHISOARE.
  Vorba lui Nietzche: "cand cineva iti face un rau mare, fa-i 5 rele mai mici. Fii calm vorba melodiei "CRIOGENIA SALVEAZA ROMANIA". Uite de asta ajung oamenii criminali la metrou sau in g-ral.
  Notarii sunt nu doar vampiri energetici ci mai ales FINANCIARI. Ai grija de tine!


 
  1.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.2 )
    (mesaj trimis de Bula , in data de 20.12.2017, ora 00:33)
 
 Pai barbatii stresati lasa femeile in off-side. Metrou case.
 Probleme.
 Din cauza unor pozitii de off-side unii merg la funeralii .
 Daca placere nu e , un pic de nebunie colectiva.


 
  1.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 20.12.2017, ora 00:36)
 
 Multi dastia de merg la mormant la arsenie boca, la inm.la stela p. etc .
 Cazuri .


 
  1.5.   Traiasca notarii!  (răspuns la opinia nr. 1.4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 20.12.2017, ora 01:00)
 
 Cazuri, cazuri, dar și majorități, se aduna, decid, înainte, ba nu, inainte! Totul, parafat cu timbru sec. De aia, Dragnea nu îndrăznește sa meargă cu metroul.


 
  1.6.   Notarul, un Grigore Ureche  (răspuns la opinia nr. 1.5 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 20.12.2017, ora 04:29)
 
 Contemporaneous, un fel de consiliu de supraveghere si produsul Muncii sale un fel de raport al Consiliul de supraveghere care nu intotdeuna e treaz cand semneaza, vezi caz OMV 2017


 
  1.7.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de Domnul cel calm , in data de 20.12.2017, ora 09:45)
 
 [Mesaj eliminat conform regulamentului] Mâniosul ar trebui să fie supărat pe prostia lui, dar ce vină are notărița, avocata, doctorița când noi suntem prost crescuți?


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de relu matriteru în data de 20.12.2017, ora 06:51)  
 Doliu doliu dar Banica si-a tinut concertul ca facturile trebuie platite cumva.


 
3.  Si totusi
    (mesaj trimis de republican în data de 20.12.2017, ora 07:47)  
 Personalitatea regelui Mihai, statura morala si incercarile prin care a trecut te fac sa-l pretuiesti si sa-l regreti. Comparatia cu presedintii postdecembristi (Iliescu,Constantinescu, Basescu si Johannis) cu atat mai mult te fac sa pretuiesti regalitatea. Un rege nu il poti alege, se pare ca nici presedintele nu este ales aici. Duda cand ne va fi rege, va avea sfori interne nu externe. La inalta poarta de la Bruxelles se duc republicanii sa arvuneasca dregatorii efemere. Dupa ultimii ani si cearta puterilor devine clar ca nici democratia reprezentata de Parlament nici statul de drept reprezentat de statul paralel nu sunt solutii. (cand spun stat paralel, nu am nmic peiorativ) Alegerea devine simpla.


 
  3.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 20.12.2017, ora 07:51)
 
 Make spune ca regretul dupa regalitate este "pata verde", iar tu confirmi asta.


 
  3.2.   Ca să te vindeci de boala regalității  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de Un altfel de republican , in data de 20.12.2017, ora 09:58)
 
 Ca să te vindeci de boala regalității, citeste istoria din vremea lui Carol al II-lea; să vezi acolo contracte cu statul, mituiți, mituitori, mizerie morală, incompetență, dispreț față de popor, sărăcie, umilință; Dragnea parcă e inocent față de cei din camarila regală, Tăriceanu-i mai priceput la învârteli,trădări, trafic de influență, minciună etc.


 
4.  Disperare
    (mesaj trimis de Mircea în data de 20.12.2017, ora 08:43)  
 Make,
 Ultimele doua paragrafe surprind cu acuratete starea de fapt a unei jumatati a Romaniei, a celor permanent loviti si umiliti, atat de catre clasa politica, aproape in intregime daca tinem cont de faptul ca majoritatea decide, cat si de cealalta jumatate, care voteaza cu consecventa acelasi partid indiferent de conjunctura, de oameni etc.
 Pot ilustra pentru mine insumi: desi nu am fost, rational vorbind, niciodata monarhist, avand totusi respect pentru institutia monarhiei, cat si pentru (unii dintre) regii Romaniei, asa cum orice roman ar trebui sa aiba respect pentru istoria tarii sale, cred ca pentru prima data as face o concesie in privinta revenirii monarhiei constitutionale in Romania. As incerca si asta daca ceea ce am avut nu a functionat. Nu spun ca e singura solutie in care mai cred, ci spun ca daca o majoritate s-ar coagula in jurul acestei variante, m-as ralia. Cat sa conteze principiile mele (diferite) in fata unui posibil bine al tarii? Sunt alte situatii fata de care ma consum mai mult, in care oamenii au privilegii nemeritate; poate ca monarhia ar aduce si beneficii in costul privilegiilor.
 Revenind, singurul ‘amendament’ pe care-l fac celor scrise de tine este ca nu e neaparat o halucinatie generala, ci e o posibila solutie acceptata rational, cand altele nu functioneaza.


 
  4.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 20.12.2017, ora 08:57)
 
 Mie unuia mi s-ar parea intoarcerea la monarhie un regres fata de idealul policentrismului deciziilor si al eliminarii reprezentarii, prin inlocuirea cu democratia directa, dar, desigur, cu un monarh nimerit, poate fi o sansa de insanatosire morala a societatii noastre.
 Putem face combinatii.
 Cit despre halucinatie...nu prea conteaza daca solutia rationala se reveleaza intr-un moment de nebunie.


 
  4.2.   Mugur de Romania  (răspuns la opinia nr. 4.1 )
    (mesaj trimis de The Brute , in data de 20.12.2017, ora 09:31)
 
 asa poate ne unim si cu fratii nostri de la Chisinau


 
  4.3.   Cum scăpăm de rege dacă nu-l mai vrem? Chemăm ru&#  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de Costică , in data de 20.12.2017, ora 10:04)
 
 Bine, dle Mircea, instaurăm monarhia; dar ce facem dacă va fi mai rău decât acum? Da, se poate și mai rău. Chemăm rușii să ne ajute? Make are dreptate, monarhia este un regres, idealul este să mergem înainte, nu înapoi.


 
  4.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.1 )
    (mesaj trimis de Cristian , in data de 20.12.2017, ora 11:23)
 
 Nu va e evident, domnule Make si domnule Mircea, ca PERFIDIA pesedistilor e infinita ? Recte ca tovarasul badalau si tov tariceanu au nevoie de Rege ca si DECOR ? Pesedeii au inteles ca la prezidentiale rateaza de fiecare data si au nevoie de un "bibelou" pe televizorul din sufragerie... Cat priveste republicanismul, este evident FALIMENTUL republicilor de tip parlamentar... Eu nu sustin revenirea la votul cenzitar, dar posibilitatea ca orice cretin si semianalfabet sa voteze a dus la dezastrul democratic de pretutindeni... De pilda ,nu vi se pare rasunator ESECUL total al republicii franceze in comparatie cu regalitatea de altadata... Ma opresc aici, ranjetul plin de ura al margaretei sau zambetul tamp al lui duda, salutand cu o mana fotografii din fata palatului regal, ma deprima...


 
  4.5.   Insanatosirea morala  (răspuns la opinia nr. 4.3 )
    (mesaj trimis de Mircea , in data de 20.12.2017, ora 16:29)
 
 Acesta ar fi obiectivul major al monarhiei, nu conducerea tarii. Intr-o monarhie constitutionala monarhul nu are nici rol legislativ, nici executiv, ci un rol de simbol si de exemplu personal, eventual diplomatul suprem sau mediatorul fara parghii.
 Daca am lamurit asta, trebuie sa vedem cine si cum. Pentru cine, as aveao idee, cat si o argumentatie, dar las pentru alta data. Pentru cum, ca sa nu ramanem descoperiti in caz de esec al demersului, varianta simplificata ar fi urmatoarea: constitutie care sa impuna referendum la fiecare 50 de ani, sa zicem. Daca urmasul primului e nedemn (primul presupunandu-se bine sel ectat), se poate stopa procesul si reveni la republica. Tot prin referendum se poate reveni la o forma mai moderna de reprezentare si cand obiectivul major, cel ilustrat in titlu, va fi fost nu doar atins, ci si consolidat.
 Doar ca tot ceea ce spun eu sunt povesti, nu-mi imaginez ca cineva (care are puterea in mana) ar face cel mai mic pas in aceasta directie. Inclusiv declaratia publica de acum 1-2 zile o consider o diversiune de la subiectele fierbinti...


 
  4.6.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4.5 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 20.12.2017, ora 20:17)
 
 Interesant.
 Intervalul de 50 de ani este biblic, o data la de 7x7 ani trebuie reconstituite proprietatile din Tara Fagaduita, fapt care si inspira concesiunile contemporane pe 49-50 de ani.


 
5.  fără titlu
    (mesaj trimis de ROA în data de 20.12.2017, ora 10:19)  
 Printre cei care "sufereau" cumplit de moartea regelui Mihai, sunt multi (tineri mai ales) care, cu 6 luni in urma, nici macar nu stiau cine e.
 Adica...nu stiau ca Regele Mihai e cel care traieste ci nu Carol I sau Ferdinant :) Nici nu stiau sa-l recunoasca intr-o poza.
 Iar daca ii intrebai in ce perioada a domnit...primeai drept raspuns - o tacere totala.
 
 Am auzit ca cica, la protestele anti PSD, era o tipa care striga : "Va rooog...continuaaaati! Sper ca regele nu s-a jertfit degeaba!". Adica...pana aici a mers isteria cu Regele.
 PS : Oare jelirea mortii dictatorului nord-coreean a fost de ochii lumii? Sau chiar lumea plangea sincer, asa cum s-a intamplat si pe la noi la moartea regelui? (Si nu ma refer la lacrimile monarhistilor. Ci a celor indiferenti, a celor care nici nu stiau 2-3 lucruri despre el...dar care acum sunt cei mai indurerati)


 
  5.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 20.12.2017, ora 10:26)
 
 Pe un palier mai scazut al dezvoltarii personalitatii, manifestarile colective sint contagioase.


 
  5.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 5.1 )
    (mesaj trimis de ROA , in data de 20.12.2017, ora 10:36)
 
 Bine punctat !


 
6.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 20.12.2017, ora 12:47)  
 Ilustrație sugestivă.


 
  6.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 6 )
    (mesaj trimis de Redacția , in data de 20.12.2017, ora 14:13)
 
 [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]


 
7.  "un test care arată că speranța încă pâlpâie"
    (mesaj trimis de Pribeagul în data de 20.12.2017, ora 16:05)  
 Desenul poate fi interpreteat ca o figura plana compusa din 3 de sapte, sau un unu si 2 de sapte, sau...
 Iluziile se pot constitui in temeiuri si imbolduri pentru fapte benefice sau chiar marete? Sigur ca da!


 
  7.1.   Forme Penrose  (răspuns la opinia nr. 7 )
    (mesaj trimis de Mircea , in data de 20.12.2017, ora 18:36)
 
 Asa se numesc “stiintific”, seamana cu benzile Moebius, doar ca sunt volumetrice.
 Fiecare le vede cum vrea, desi ele au niste proprietati specifice...


 
  7.2.   1+7x7  (răspuns la opinia nr. 7 )
    (mesaj trimis de Mircea , in data de 20.12.2017, ora 20:57)
 
 Dar un unu si doi de 7 incrucisati pot da 50, intervalul pentru referendum!


 
  7.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 7.2 )
    (mesaj trimis de MAKE , in data de 20.12.2017, ora 21:02)
 
 Ha!


 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8801
2.3806
3.0614
4.1351
0.1822
0.6242
0.2206
4.6559
5.2123
1.4386
3.5050
0.2364
0.4852
1.0851
0.0595
0.4496
0.6306
3.9517
0.2773
0.9692
0.5774
0.0547
0.3541
0.2093
2.6455
0.0394
0.1409
1.0759
0.6269
0.1220
153.4508
5.5550
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.