Impact Developer & Contractor va dezvolta o nouă comunitate rezidenţială în cartierul Domenii din Bucureşti

A.C.
Companii #Construcţii / 18 iulie 2017

Logo Impact Developer & Contractor

Logo Impact Developer & Contractor

Impact Developer & Contractor, dezvoltator imobiliar privat, va dezvolta o nouă comunitate rezidenţială de peste 600 de apartamente în zona de Nord a Capitalei, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit sursei, noua comunitate rezidenţială va fi dezvoltată pe un teren de 22.000 mp, pe care Impact Developer & Contractor l-a achiziţionat, printr-o subsidiară a sa, cu 10,6 milioane de euro plus TVA.

Bartosz Puzdrowski, CEO al Impact Developer & Contractor a declarat: "Suntem foarte încântaţi că am reuşit să achiziţionăm acest lot extrem de atractiv, localizat în zona Domenii, una dintre cele mai bune zone ale Bucureştiului, cu acces rapid la metrou. Încă din urmă cu câteva luni, când au început să circule zvonuri potrivit cărora noi încercăm să achiziţionăm terenul, nu a trecut nicio zi fără să fim contactaţi de potenţiali cumpărători care erau realmente interesaţi un apartament, deşi noi nu dispuneam de teren la acel moment. Credem că cererea pentru apartamentele pe care le vom construi va fi mare, iar acestea se vor vinde rapid".

Comunitatea va fi situată în zona de Nord a Bucureştiului, între bulevardele Kiseleff şi Ion Mihalache, cartierul Domenii fiind o zonă a Capitalei cunoscută drept viitorul "pol al clădirilor de birouri".

Locurile de parcare vor fi situate în subteran pentru a limita traficul auto în interiorul comunităţii. Mai puţin de o treime din suprafaţa dezvoltată va fi ocupată de clădiri.

Potrivit sursei citate, lucrările pentru prima fază a proiectului vor fi demarate în toamna anului 2017 şi vor fi încheiate în primăvara anului 2019. Prima fază va cuprinde patru blocuri cu 268 de apartamente.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb