Importurile şi exporturile Chinei au înregistrat o scădere peste aşteptări în ianuarie

Ioana Dogaru
Internaţional / 15 februarie 2016

Schimburile comerciale ale Chinei au înregistrat o contracţie de două cifre în luna ianuarie, ceea ce pune presiune asupra decidenţilor să ia noi măsuri pentru a stopa încetinirea economiei, informează AFP şi Reuters.

Administraţia vamală chineză anunţat luni că exporturile au scăzut cu 11,2% în ritm anual, până la 177,5 miliarde de dolari, iar importurile s-au prăbuşit cu 18,8%, până la 114,2 miliarde de dolari. Luna ianuarie a fost a şaptea lună consecutivă în care exporturile celei de-a doua economii a lumii au scăzut şi a 15-a lună consecutivă de reducere a importurilor, transmit sursele citate, potrivit Reuters.

Însă amploarea scăderilor înregistrate în luna ianuarie a depăşit cu mult estimările analiştilor care prognozau un declin de 1,9% al exporturilor, după o scădere de 1,4% în decembrie, în timp ce în cazul importurilor analiştii mizau pe o contracţie de doar 0,8%, după o scădere de 7,6% în decembrie, transmit sursele citate.

Cu toate acestea, balanţa comercială a Chinei a înregistrat în prima lună a acestui an un surplus peste aşteptări de 63,3 miliarde de dolari, după un sold pozitiv de 60,09 miliarde de dolari în luna decembrie. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un surplus al balanţei comerciale de 58,85 miliarde de dolari, precizează Reuters.

"Scăderea dramatică a schimburilor comerciale în luna ianuarie reflectă cererea externă slabă", au apreciat analiştii băncii ANZ, citând evoluţiile slabe înregistrate de partenerii comerciali Coreea de Sud şi Taiwan, potrivit Reuters.

Analiştii avertizează însă că datele privind schimburile comerciale în lunile ianuarie şi februarie pot fi însă distorsionate de sărbătorile prilejuite de Noul An din calendarul chinez, când activitatea economică este la un nivel scăzut timp de mai multe săptămâni în condiţiile în care multe firme îşi reduc operaţiunile.

În 2015, schimburile comerciale chineze au scăzut cu 8% faţă de 2014, mult sub ţinta fixată de guvernul chinez privind o creştere de 6%. O sursă din Ministerul chinez al Comerţului a dezvăluit că guvernul nu va fixa o ţintă anuală pentru schimburile externe în acest an.

A doua economie a lumii a înregistrat anul trecut o creştere anuală de 6,9%, cea mai slabă performanţă din ultimul sfert de secol şi analiştii se aşteaptă ca încetinirea să continue şi în acest an, amintesc sursele citate.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb