Ambasadoarea Statelor Unite pe lângă Naţiunile Unite, Nikki Haley, a declarat ieri noaptea că americanii sunt pregătiţi să recurgă la forţă, dacă aceasta este necesară pentru a pune capăt programului nuclear şi de rachete balistice dezvoltat de către regimul de la Phenian, relatează agenţia Reuters, citată de surse din presă.
Aceasta a menţionat că americanii preferă o acţiune diplomatică globală împotriva regimului nord-coreean, care a provocat puterile lumii, după ce a testat la începutul săptămânii o rachetă balistică ce ar putea să lovească Alaska, potrivit News.ro.
Ambasadoarea Haly a declarat la o întâlnire a Consiliului de Securitate al ONU că acţiunile regimului nord-coreean "închid repede orice posibilitate pentru o soluţie diplomatică", iar americanii sunt pregătiţi să-şi apere ţara, precum şi aliaţii din regiune, în special Coreea de Sud şi Japonia, menţionează sursa.
Ambasadoarea Statelor Unite a completat, informează agenţia: "Una dintre capacităţile noastre este reprezentată de forţa militară. Ne vom folosi de această forţă dacă trebuie, dar preferăm să nu fim nevoiţi să mergem în această direcţie".
De asemenea, aceasta a cerut Chinei să facă mai multe pentru a ţine în frâu acţiunile regimului de la Phenian, conform sursei citate.