IMPOZITUL PE CONSTRUCȚII SPECIALE
BURSA 22.05.2014

E.O.
 
mărește imaginea
     Investitorii care au cumpărat acțiuni Romgaz și Nuclearelectrica în cadrul Ofertelor Publice Inițiale (IPO) lansate pe bursă sunt nemulțumiți și se gândesc să acționeze Guvernul în judecată ca urmare a introducerii noii taxe pe construcțiile speciale, de care nu au fost înștiințați în momentul în care au făcut subscrierile, potrivit lui Grzegorz Konieczny, administratorul Fondului Proprietatea (FP). Domnia sa a menționat, ieri, în ocazia unei conferințe de profil, că investitorii de pe piața de capital au adresat Executivului scrisori oficiale pe această temă, dar nu au primit niciun răspuns. "Mulți dintre investitori nu mai sunt dispuși să subscrie în cadrul IPO-urilor statului", a spus reprezentantul FP.
     Georgiana Androne, analist Tradeville, ne-a spus că impozitul pe construcții speciale și-a făcut deja simțită prezența în situațiile financiare pe primul trimestru aferente unora dintre companiile de stat.
     "Deși plata efectivă începe pe 26 mai, taxa se aplică încă de la 1 ianuarie, iar sistemul contabil românesc se bazează nu atât pe plata în cash, cât pe angajamente. În ceea ce privește rezultatele trimestriale, taxa pe construcții speciale fie a avut un impact nesemnificativ (cazul Transelectrica), fie a avut un efect în linia celui așteptat deja de conducerea societății (cazul Nuclearelectrica), deci nu vedem această taxă drept un determinant major al evoluției acestor companii în perioada următoare. Încă de la începutul anului, conducerea Nuclearelectrica anunță că estimează impactul taxei pe construcții speciale la circa 100 milioane RON, cuprinzând-o, deci, în bugetul de venituri și cheltuieli pentru acest an.
     Potrivit raportărilor pentru primul trimestru, efectul imediat a fost 22 milioane RON, în linie cu estimările anuale. În opinia noastră, deși această taxă contribuie la scăderea dramatică a profitabilității companiei, până la marjele modeste din anii trecuți, principala sa problemă în momentul de față este la nivelul veniturilor, din cauza scăderii prețurilor de pe piața de energie".
     Companiile din sectorul energetic care urmează să fie listate în acest an vor fi și ele afectate negativ de taxa recent introdusă, ne-a mai spus domnia sa, subliniind că, deocamdată, în lipsa unor rezultate financiare detaliate pentru 2013, este imposibil pentru a se pronunța asupra impactului exact.
     Remus Borza, administrator judiciar al Hidroelectrica, susține că această societate va trebui sa vireze, în 2014, circa 40 de milioane de euro în plus la buget, suma reprezentând noul impozit impus de Guvern.
     Banii pe care ar trebui să-i achite Complexul Oltenia, în acest an, după aplicarea taxei pe construcții speciale, va ajunge la circa 31 milioane lei, potrivit datelor furnizate de companie. 

     Surse din Nuclearelectrica ne-au explicat că societatea și-a bugetat, pentru acest an, suma de aproximativ 100 milioane de lei pentru achitarea taxei pe construcții speciale.
     Sursele noastre afirmă: "Modul de aplicare a taxei este clar, iar suma include și impozitul pe reactoarele nuclare. Compania consideră că reactoarele sunt echipamente nu construcții și a sperat să poată obțină o excepție de la Ministerul Finanțelor. Suma de aproximativ 100 de milioane de lei pe care Nuclearelectrica este foarte mare și îi afectează profitabilitatea".

 


 link: Oamenii de afaceri sunt furioși că premierul nu îi ia în seamă

 link: "Suntem în plină splendoare de guvernare românească"
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  primesc dividende prea mari ?
    (mesaj trimis de Dan Coe în data de 22.05.2014, ora 06:53)  
 Investitorii au stiut ca vor cumpara actiuni la societati de stat si ar fi trebuit sa fie constienti de riscuri. Pana una alta dividendele au fost bunicele.


 
2.  Ciudata reactie...
    (mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 22.05.2014, ora 09:56)  
 Este ciudata reactia, pentru ca ofertel publice au avut loc la sfarsitul anului trecut, iar legislatia era pregatita cu mult inainte, suscitand chiar oprobriul public si politic. Adica, cred ca ar trebui ca Franklin Templeto sa-si revada putin analizele lucrate de oamenii sai, sa mai improspateze randurile eventual, pentru ca legislatia "taxei pe stalp" e de mult pregatita iar riscul ei cred ca deja a fost prinsa si in provizioanele emitentilor. Dividendele au fost bunicele, asa ca afirmatia este chiar ciudata... Poate au inceput sa se simta "in corzi"?


 
3.  Ciudata reactie...
    (mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 22.05.2014, ora 10:03)  
 Este ciudata reactia, pentru ca ofertel publice au avut loc la sfarsitul anului trecut, iar legislatia era pregatita cu mult inainte, suscitand chiar oprobriul public si politic. Adica, cred ca ar trebui ca Franklin Templeto sa-si revada putin analizele lucrate de oamenii sai, sa mai improspateze randurile eventual, pentru ca legislatia "taxei pe stalp" e de mult pregatita iar riscul ei cred ca deja a fost prinsa si in provizioanele emitentilor. Dividendele au fost bunicele, asa ca afirmatia este chiar ciudata... Poate au inceput sa se simta "in corzi"?


 
  3.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 3 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 22.05.2014, ora 14:14)
 
 mda asa "investitori" ca FP mai ...pus pe lichidat tot!seamana cu "investitiile" facute de roibu-pdl la oltchim


 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
18.08.2017
BVB
     * Titlurile BRD, cele mai tranzacționate
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 48,7 milioane de lei (10,63 milioane euro), mult mai mică decât cea...  detalii
18.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ușor ieri, pe fondul îndoielilor traderilor privind o viitoare majorare a dobânzii de către banca centrală americană.  detalii
17.08.2017
BVB
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de ieri, de două tranzacții de tip "deal" realizate cu acțiuni "SIF Moldova" (SIF2), totalizând 51,5...  detalii
17.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii îndreptându-și atenția către informațiile economice odată ce tensiunile geopolitice s-au mai redus.  detalii
11.08.2017
BVB
     * Marcel Murgoci, "Estinvest": "Ședința s-a desfășurat în ton cu ceea ce s-a întâmplat pe piețele externe"
     * "OMV Petrom" și "Banca Transilvania" și-au publicat rezultatele la șase luni
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost una de scăderi, care s-a desfășurat "în ton" cu evoluțiile de pe piețele externe, potrivit domnului Marcel...  detalii
11.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, pe fondul persistenței tensiunilor geopolitice dintre Coreea de Nord și SUA, care și-au adresat reciproc amenințări.  detalii
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
     20.08.2017 
     Prognoza pentru România
     Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară după-amiaza pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia și local în Moldova și Transilvania, unde și disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură umezeală (ITU), urmând să atingă și să depășească ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, dar în regiunile vestice, nord-vestice și pe arii restrânse în cele centrale instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și mai ales în a doua parte a intervalului se va manifesta prinînnorări temporar accentuate, averse care vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși izolat 20...25 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 și 36 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral și în extremitatea de vest a țării, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 8...9 grade.
     Prognoza pentru București
     Vremea va fi călduroasă, chiar caniculară după-amiază. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17...18 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. 
Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0951
2,3460
3,0880
4,0606
0,1758
0,6170
0,2198
4,5883
5,0360
1,5110
3,5800
0,2198
0,4918
1,0728
0,0657
0,4805
1,1069
3,9066
0,2946
1,2305
0,5855
0,0609
0,3423
0,2184
2,8612
0,0385
0,1531
1,0636
0,6199
0,1176
162,7078
5,5046
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
11.08.2017
     Twenty seven banks haven't paid any profit tax in the last 6 years, which has shaken Minister of Public Finances Ionuț Mișa, as well as some MPs, bankers and even the Governor of the National...  details
10.08.2017
11 DAYS LEFT / TRICKS TO FORCE THE EXTENSION OF THE MANDATE OF THE CEO OF THE BSE
     Considering how many tricks Lucian Anghel, the president of the Bucharest Stock Exchange has tried, in order to extend the term of CEO Ludwik Sobolewski, it would be actually crazy if they...  details
08.08.2017
JACK CUTIȘTEANU, PETPROD:
     The state speculates the economy and household consumers, through Hidroelectrica, CEO, Nucleareletrica and CEH, says Jack Cutișteanu, the CEO of Petprod, referring to the evolution of the price of...  details
03.08.2017
FINANCE MINISTER CONFIRMS WHAT BURSA REPORTED FIVE MONTHS AGO:
     * PNL senator Daniel Cătălin Zamfir asks for a "list of shame" of banks that don't pay taxes
     * According to information obtained by BURSA, between 2011-2015, banks in Romania paid 1.3 billion lei (288 million Euros) in taxes
       Public Finance Minister Ionuț Mișa says that almost three quarters of banks operating in Romania haven't paid profit tax in the last few years. With that statement, the head of the Finance...  details
02.08.2017
GABRIEL DUMITRAȘCU, ABOUT THE INCREASE OF THE PRICE OF ELECTRICITY:
     * Dumitrașcu: "Among other things, we recently even had to import the system services, and system services energy is three times more expensive than that on the Day-Ahead market"
       The price of electricity and its increase on the Day-ahead market (PZU) of the OPCOM exchange keeps causing discontent among the players and specialists on the market and is keeping consumers on...  details
01.08.2017
EUROPEAN MP RAMONA MĂNESCU:
     * "We have asked for clarifications and a position of the Commission on whether the Hungarian initiative complies with the Energy Security Strategy of the European Union and the coordination with BRUA"
       The announcement of Hungarian gas operator FGSZ that BRUA would end in Hungary instead of in Austria was surprising and it didn't come as a result of consultations with its regional partners or...  details
31.07.2017
STOCK MARKET SOURCES:
     Lucian Anghel, the president of the BSE, today summoned the Board of the BSE to discuss the terms of the contract of Ludwik Sobolewski, whose mandate expires on August 21st. According to sources...  details
28.07.2017
IN THE ROW OF THE DOUBLE STANDARD
     * The Minister of Agriculture continues to hide the names of the products that have a double standard and of their producers
     * "The minister of agriculture mismanaged the issue of the double standard of food products", says Costel Stanciu, the president of the APC, who asked for the resignation of Petre Daea
       The results of the tests concerning the double standard, conducted on some of the foods and presented on Wednesday by agriculture minister Petre Daea has raised a series of questions, angering both...  details
27.07.2017
ROW AROUND OLTCHIM
     * Ștefan Vuza made a series of statements lately, saying that Oltchim is not making investments, that are there companies that parasitize Oltchim and that the plant's profit isn't real
     * Oltchim executives: "It can be said that the participation of Chimcomplex in the process for the sale of Oltchim has been made exclusively in order to get access to information that would then be used for the benefit of their own businesses"
     * Piperea: "If, because of these statements, the sale of the distinct blocks of assets fails, then Oltchim will bring a tort liability lawsuit, signed by me"
       At Oltchim there is corruption and there are no parasite companies, lawyer Gheorghe Piperea, bankruptcy trustee of the Râmnicu Vâlcea plant, in response to the statements made over the course of...  details
26.07.2017
SOURCES CLOSE TO THE SITUATION:
     * Sources: "A large segment of the price asked for the Mariott building represents the loan contracted by Grand SRL and guaranteed by the state"
     * Dedeman wants to buy the Marriott complex, according to our sources
     * AFI Europe has announced that Dedeman is scrapping plans to buy AFI 4 and 5
       The Austrians of Strabag are asking for 140 million Euros for the building the Marriott hotel of Bucharest is operating in, according to sources close to the deal.  details
25.07.2017
SPECIALISTS:
     * The BRUA project can no longer be funded, after Hungary announced that it would stop on the Hungarian territory, our sources are saying
       The BRUA pipeline, which was supposed to go through Bulgaria, Romania, Hungary and Austria, will have the same fate as Nabucco, meaning it won't be built, some market specialists think.  details
24.07.2017
CEC BANK CHAIRMAN REACTS TO THE STATEMENTS OF LUCIAN ISAR:
     * (Interview with Mr. Radu Grațian Ghețea, the president of CEC Bank)
     * CEC Bank intends to end this year with a three figure profit
     * CEC Bank chairman: "When the EBA makes moves and finds an easing of interest rates is possible, then that will happen over here as well"
     * Radu Ghețea: "In the case of Romcab, we have begun the foreclosure, we have foreclosed some of the collaterals and we will continue to foreclose on others"
       CEC Bank intends to end this year with a three figure profit, Radu Grațian Ghețea, the chairman of the bank told us in a sizeable interview.  details
22.07.2017
MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Ursache: "Romcab is required to file the same reports during its restructuring period as it would during normal operation"
       "Romcab" (MCAB) has the same reporting obligations, during the restructuring period, that it does during its regular operation, said Mircea Ursache, vice-president of the Financial...  details
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
.