ÎN 2015, Euler Hermes previzionează o creştere de 2% a PIB-ului Bulgariei

Valentin Busuioc
Internaţional / 5 februarie 2015

Compania a deschis un birou în Sofia

Euler Hermes, companie care activează în domeniul garanţiilor şi colectării creanţelor, a deschis un birou în Sofia, ca să ofere servicii de asigurare a creditului clienţilor bulgari, estimând o creştere de 2% a PIB-ului acestei ţări în 2015, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Noul birou va contribui şi cu colectarea de infomaţii şi analize pentru reţeaua mondială a grupului Euler Hermes.

Euler Hermes previzionează o evoluţie pe termen scurt continuă şi pozitivă a economiei Bulgariei. Ca urmare a relansării cererii interne, creşterea economică a urcat de la +1,1% în 2013 la o estimare de +1,6% în 2014. Pe de altă parte, cererea externă a slăbit, pe fondul performanţei reduse a zonei euro şi a evenimentelor din Rusia.

Ludovic Subran, economist-şef al grupului Euler Hermes, a declarat: "Ne aşteptăm ca atât consumul privat, cât şi investiţiile să rămână puternice în 2015, iar exporturile să se relanseze, susţinute de preţurile mai scăzute ale petrolului şi de moneda leva mai slabă, raportată la euro. Prin urmare, tendinţa de creştere pozitivă graduală ar trebui să continue, iar percepţia asupra economiei să se îmbunătăţească. Euler Hermes previzionează o creştere reală a PIB-ului în Bulgaria de +2% în 2015, urmată de +2,6% în 2015".

"Noul birou din Bulgaria reprezintă un pas strategic de anvergură pentru Euler Hermes în Regiunea Europei de Nord. Credem că Bulgaria oferă multe oportunităţi de afaceri care vor ajuta la întărirea creşterii şi poziţiei noastre în anii următori," a afirmat Ludovic Senecaut, directorul general al Euler Hermes pentru Europa de Nord. Această regiune include încă 14 ţări: Belgia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Ungaria, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Suedia şi Regatul Unit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb