ÎN 2016, Economia SUA a creat 2,16 milioane de locuri de muncă, iar salariile au crescut cu 2,9%

S.B.
Internaţional / 8 ianuarie 2017

Economia SUA a creat 2,16 milioane de locuri de muncă, iar salariile au crescut cu 2,9%

Economia Statelor Unite ale Americii (SUA) a generat, anul trecut, 2,16 milioane de noi locuri de muncă, în ciuda unui avans sub estimări în luna decembrie, în timp ce salariile au urcat, în medie, cu 2,9%, cea mai mare creştere din 2009, relatează Reuters.

Departamentul american al Muncii a anunţat că, în decembrie 2016, numărul de locuri de muncă, excluzând sectorul agricol, a urcat cu 156.000, nivel sub estimările analiştilor, care anticipau 178.000 de noi slujbe, scrie News.ro.

Totuşi, datele privind piaţa muncii rămân solide, în condiţiile în care economiştii estimează că economia americană trebuie să creeze în fiecare lună, în medie, în jur de 100.000 de locuri de muncă pentru a ţine pasul cu creşterea populaţiei în vârstă de muncă.

De asemenea, salaruiul mediu orar din SUA a avansat în decembrie cu 10 cenţi, sau 0,4%, faţă de luna precedentă, după un declin de 0,1% în noiembrie.

În urma evoluţiei, rata anuala de creştere a salariilor a ajuns la finalul anului 2016 la 2,9%, nivel maxim din iunie 2009.

Rata şomajului a urcat uşor în decembrie, la 4,7%, de la 4,6% în noiembrie, când s-a atins un nivel minim al ultimilor nouă ani.

Totuşi, nivelul şomajului rămâne sub pragul de 4,8%, considerat de Federal Reserve, banca centrală americană, ca fiind rata "naturală" a şomajului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb