Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat astăzi că "fereastra de oportunitate" pentru reforme se închide în contextul creşterii riscurilor economie, cerându-le ţărilor să nu-şi devalorizeze artificial moneda, scrie Agerpres.
"Cu o fereastră de oportunitate care se închide, vom face să progreseze de manieră urgentă politicile şi reformele" necesare creşterii şi prevenirii riscurilor, a precizat Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional (IMFC) într-un comunicat.
"Există riscuri crescânde pentru economie, într-un context de tensiuni comerciale ridicate, îngrijorări geopolitice, condiţii bugetare care sunt mai dificile şi care ating numeroase pieţe şi ţări emergente", se mai notează în comunicat. Creşterea mondială "ar trebui să fie constantă pe termen scurt şi moderată după aceea. Cu toate acestea, redresarea este din ce în ce mai inegală şi unele dintre riscurile deja identificate s-au confirmat parţial", subliniază textul.
Secretarul american al trezoreriei, Steven Mnuchin, a declarat în această săptămână că şi-a împărtăşit îngrijorările şefului băncii centrale chineze privind slăbirea yuanului. Totuşi, el nu a precizat dacă China va fi acuzată că-şi manipulează moneda în raportul bianual al administraţiei americane care urmează a fi făcut public săptămâna viitoare. În comunicatul său, FMI a părut să ia la ţintă cele două mari puteri economice mondiale în plină dispută comercială. "Ne vom abţine de la a face devalorizări concurenţiale şi nu vom utiliza cursul de schimb într-un scop concurenţial", se precizează în comunicat.