Institutul Naţional de Statistică precizează că, în luna mai 2015, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile cât şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, au înregistrat creşteri cu 14,6 % respectiv cu 12,3 %, arată un comunicat transmis astăzi redacţiei.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2015 au însumat 829,9 mii, în creştere cu 14,6% faţă de cele din luna mai 2014.
Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna mai 2015 73,6%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 26,4 % , ponderi apropiate de cele din luna mai 2014.
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,4% din total turişti străini), iar din aceştia 85,5% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai 2015 au însumat 1818,1 mii, în creştere cu 12,3% faţă de cele din luna mai 2014.
Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în luna mai 2015 76,6%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 23,4%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 71,8 % din total turişti străini), iar din aceştia 84,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Durata medie a şederii în luna mai 2015 a fost de 2,3 zile la turiştii români şi 1,9 zile la turiştii străini.
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna mai 2015 de 751,9 mii, în creştere cu 13,4% faţă de luna mai 2014. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (92,0%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 59,5% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (36,9%), Bulgaria (24,8%), Germania (9,1%), Italia (5,7%), Polonia (4,7%) şi Austria (3,8 %) .
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna mai 2015 de 1107,3 mii, în creştere cu 5,6% comparativ cu luna mai 2014. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 78,8 % din numărul total de plecări.
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.01-31.05.2015 au însumat 3076,9 mii, în creştere cu 13,7% faţă de cele din perioada 1.01-31.05.2014.
Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.01-31.05.2015 76,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 23,9% , ponderi apropiate de cele din perioada 1.01-31.05.2014 .
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (75,4% din total turişti străini), iar din aceştia 84,1% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Pentru perioada ianuarie-mai, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 6336,0 mii, în creştere cu 14,0% faţă de cele din perioadă din 2014.
Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.01-31.05.2015 77,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 22,9%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa ( 73,7% din total turişti străini), iar din aceştia 82,4% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1.01-31.05.2015 de 3064,6 mii, în creştere cu 11,9% faţă de perioada 1.01-31.05.2014. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (93,3%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 59,7% provin din statele Uniunii Europene. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (33,2%), Bulgaria (27,9%), Germania (8,2%), Italia (6,5%), Polonia (4,9%) şi Austria (3,4%) .
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1.01-31.05.2015 de 4995,2 mii, în creştere cu 9,3% comparativ cu perioada 1.01-31.05.2014. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 77,1% din numărul total de plecări.