În primele opt luni ale acestui an, ţara noastră a înregistrat 675 de cazuri confirmate de rujeolă în 23 de judeţe. De asemenea, doi copii au murit iar un al treilea deces suspect de rujeolă a fost înregistrat zilele trecute, dar aşteaptă confirmarea finală, informează Ministerul Sănătăţii, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, cele trei cazuri de deces au survenit la copii sub vârsta de 1 an, adică sub vârsta la care se efectuează vaccinarea împotriva rujeolei (vaccinul ROR). Ministerul Sănătăţii afirmă că cei trei copii decedaţi ar fi putut fi protejaţi prin neapariţia rujeolei la copiii mai mari, trecuţi de vârsta de vaccinare, dacă aceştia ar fi fost vaccinaţi.
"Aceşti copii au murit inutil şi fără sens. Într-o comunitate cu acoperire optimă a vaccinării, toţi copii sub 1 an sunt protejaţi de aşa numitul efect de protecţie de grup.Comparativ cu anul 2015, creşterea este mai mult decât alarmantă. În tot anul trecut au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeolă şi niciun deces.Ministerul Sănătăţii condamnă în cei mai duri termeni campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor. Rezultatele acestora se traduc, de exemplu, în înmulţirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un singur an", precizează Ministerul Sănătăţii.
1. Statul ce masuri a luat
(mesaj trimis de gogu în data de 21.09.2016, 18:50)
De mult circula pe internet din ce în ce mai cu aplomb, date despre diverse atitudini,ale unor grupuri de presiune in privința României. Toate fac referire la existența noastră ca stat si popor. Fiind foarte mult de discutat, supun atenției generale aparitia pe piata din tara a alimentelor alimentare. Ele nu au nevoie de o aprobare atât de strictă ca pentru comercializarea medicamentelor.Si astfel,prin iuțeală si nebăgare de seamă apar in farmacii( de ce nu in magazine alimentare) si se constituie intr-o extraordinara si facilă cale de experimente pe cobaii romani, cărora le mai cer si bani pentru asta.Generații de romani au facut vaccinarea copiilor cu vaccinare produse la Victor Babeș. A fost identificat grupul infracțional care a dus la închiderea institutului? Nu ar trebui sa ne plângem pentru ca avem ceea ce meritam daca nu luăm atitudine.
1.1. suplimente (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de vasile în data de 21.09.2016, 18:53)
Suplimente alimentare!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de gogu în data de 21.09.2016, 18:54)
Da,despre ele e vorba!