ÎN SECHESTRUL PUS DE FRAȚII MICULA,
BURSA 16.12.2014

ALINA TOMA VEREHA
 
mărește imaginea
Acțiunile SNP Petrom au scăzut, de la începutul lunii, cu 6,4%, la 0,3875 lei/unitate. Potrivit propriei declarații, Ministerul Finanțelor știa, din 3 decembrie, despre sechestrul pus de frații Micula pe acțiunile Petrom și a informat Autoritatea de Supraveghere Financiară și Departamentul pentru Energie, însă "știrea" nu a ajuns și pe Bursa de Valori București, unde acțiunile Petrom sunt listate, la Categoria I. ASF nu ne-a transmis, încă, punctul de vedere în caz.
     *  Depozitarul Central: "Conform legii, nu putem oferi, public, informații privind operațiunile înregistrate în sistem"
       Depozitarul Central a refuzat să noteze în registru indisponibilizarea acțiunilor Petrom deținute de stat, pe care frații Ioan și Viorel Micula, proprietarii European Drinks, au reușit să pună sechestru asigurător, ne-a declarat, ieri, executorul judecătoresc Cristinel Mazilu.
     Domnia sa susține că decizia Depozitarului nu influențează sechestrul instituit de instanță, care este în prezent în vigoare.
     Domnia sa ne-a precizat că sechestrul a fost pus doar pe o parte a titlurilor Petrom aflate în proprietatea statului, a căror valoare acoperă suma cu care autoritățile noastre trebuie să îi despăgubească pe frații Micula, în urma deciziei Curții de Arbitraj de la Washington, din decembrie 2013.
     Reprezentanții Depozitarului Central ne-au declarat: "În conformitate cu procedurile și legislația în vigoare, Depozitarul nu poate oferi, în mod public, informații privind operațiunile de înregistrare sau ridicare a sechestrului/popririi asupra instrumentelor financiare înregistrate în sistem. Acest gen de informații pot fi solicitate doar de către persoanele abilitate, ele neavând caracter public". Aceștia au ținut să sublinieze că Depozitarul Central respectă legislația în vigoare și răspunde solicitărilor oficiale în conformitate cu procedurile existente.
     Cristinel Mazilu ne-a mai declarat că statul datorează fraților Micula circa 685 milioane lei, reprezentând valoarea despăgubirii stabilită în urmă cu un an de Curtea de Arbitraj, plus dobânzi și penalități. Domnia sa susține că valoarea acțiunilor Petrom, pe care a fost pus sechestru, acoperă inclusiv dobânzile și penalitățile.
     Executorul afirmă că a aflat din presă că Ministerul Finanțelor a contestat măsura, precizându-ne că, deocamdată, în acest dosar nu a fost primit niciun document în acest sens. "Au fost mai multe procese în care Ministerul Finanțelor a contestat măsurile de executare și a pierdut", ne-a mai declarat domnul Mazilu.
     Soluția instanței de arbitraj, pronunțată în decembrie 2013, a vizat un proces demarat de frații Micula în 2005, prin care au acuzat statul român că nu și-a respectat angajamentele referitoare la protecția reciprocă a investițiilor cuprinse în Acordul bilateral dintre Suedia și România.
     Vineri, în loc să clarifice situația, autoritățile noastre au creat un talmeș-balmeș în problema sechestrului pus pe acțiunile Petrom, din care nu reiese clar cum au de gând să îl anuleze și cum vor plăti suma datorată fraților Micula. Voci din mediul avocățesc suspectează Guvernul de neglijență în rezolvarea acestei situații, afirmând că Ministerul Finanțelor ar fi trebuit să evite sechestrul și să identifice din timp sursele de plată.
     Surse apropiate situației susțin, însă, că Ministerul Finanțelor ar fi încercat să compenseze valoarea despăgubirii decise de instanțele internaționale cu datoriile pe care cei doi oameni de afaceri și firmele pe care le controlează le au către statul român. Sursele noastre afirmă că, în urma intervenției Comisiei Europene, compensarea nu a mai fost dusă la îndeplinire.
     Ministerul Finanțelor a anunțat, vineri, că împotriva executării acțiunilor Petrom ca și împotriva tuturor actelor de executare întocmite în cadrul aceluiași dosar de executare, a formulat contestație la executare în fața instanțelor judecătorești naționale.
     "În final, menționăm că diferendul în fața Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții dintre România și societățile MULTIPACK S.R.L., STARMILL S.R.L. și EUROPEAN FOOD S.A., precum și persoanele fizice Ioan Micula și Viorel Micula nu este finalizat, România, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013".
     Vineri seară, reprezentanții Departamentului pentru Energie ne-au declarat: "În acest moment (n.r. vineri seară), nu este pus sechestru pe acțiunile pe care le deține statul la Petrom, după cum ne-a informat Depozitarul Central".
     Statul român a întârziat de la începutul anului plata daunelor impuse de Curtea de Arbitraj, pe motiv că decizia, care are câteva sute de pagini, nu a fost tradusă. Prin Ministerul Economiei, Statul deține 20,6% din totalul acțiunilor Petrom, valoarea pachetului fiind de aproximativ 4,57 miliarde de lei.
     La suma cu care Ministerul Finanțelor Publice trebuia să-i despăgubească pe Ioan și Viorel Micula se acumulează, în fiecare zi, penalități.
     Reprezentanții Ministerului de Finanțe ne-au spus, în februarie, că o mare parte din suma care va trebui plătită de instituție va fi compensată cu valoarea arieratelor pe care European Food le are la buget. Companiile European Drinks și European Food apăreau cu arierate la stat, la 30 septembrie 2014, de 93.247.056 de lei și, respectiv, 2.695.880 de lei. În cazul ambelor societăți a fost începută procedura de executare silită, potrivit listei ANAF.
     Într-o scrisoare a Comisiei Europene adresată României pe 1 octombrie 2014, se menționează faptul că "executarea parțială a hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013, care a avut deja loc sub forma unei compensări parțiale a despăgubirilor impuse de hotărâre prin datoriile fiscale ale reclamanților nu a fost comunicată Comisiei de către România și, prin urmare, a fost pusă în aplicare în mod ilegal, prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) din tratat", conform Economica.net. Totodată, potrivit scrisorii, Comisia a "ajuns la concluzia preliminară că executarea hotărârii arbitrale din 11 decembrie 2013 ar constitui un ajutor de stat nou și incompatibil" și că "regretă că România a pus deja parțial în executare, potrivit informațiilor furnizate, hotărârea din 11 decembrie 2013, prin anularea datoriilor fiscale restante ale societății European Food SA", mai arată site-ul.
     Conform sursei citate, Ministerul de Finanțe a șters datorii pe care European Food SA le avea, în valoare de peste 337,4 milioane de lei (aproximativ 76 de milioane euro). 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

.
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 19:51
ANDREI GEREA, PREȘEDINTE INTERIMAR ALDE:
     Președintele interimar al organizației ALDE București, deputatul Andrei Gerea, consideră că deputatul Damian Florea, asemenea "protectorului" său, Daniel Constantin, este "ahtiat doar după funcții", potrivit unui comunicat de presă.  detalii
Piaţa de Capital, 19:07
     Opt dintre indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au închis în apreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  detalii
Internaţional, 18:38
     O "mare parte a rețelei" aflată în spatele atacului de luni, de la Manchester, a fost arestată, a declarat șeful diviziei de contraterorism din cadrul Poliției din Londra, Mark Rowley, citat de The Guardian.  detalii
Companii-Afaceri, 17:48
     Amethyst, lanț de clinici de radioterapie oncologică, a înregistrat venituri facturate de 2,4 milioane de euro în primele trei luni ale anului, dar transmite că business-ul este afectat de o scădere a fluxului de numerar de 1,5 milioane de euro reprezentând rambursări întârziate de Casele Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) ale costurilor cu tratamentele, potrivit unui comunicat de presă al clinicilor.  detalii
Internaţional, 16:09
     Președintele american Donald Trump a înfuriat fermierii americani de citrice, pentru că permite, începând de astăzi, importurile de lămâi din Argentina - unul dintre cei mai mari producători ai acestor fructe din lume, după un embargo de 16 ani, relatează CNN Money.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
26.05.2017
SIBEX
     După volumul foarte slab de miercuri (n.a. - 5 contracte), piața Sibex se îndrepta către un nou rezultat dezastruos și joi.  detalii
26.05.2017
BVB
     * Marcel Murgoci, "Estinvest Focșani": "Piața a avut o evoluție pozitivă, pe un volum de peste 14 milioane de euro"
     * Tilurile Romgaz, cele mai lichide
       "Artego" Târgu Jiu (ARTE) și-a răscumpărat 399.062 acțiuni proprii (4,01% din capitalul social), la prețul de 7 lei/acțiune, oferta publică inițiată de companie fiind închisă, în ședința...  detalii
25.05.2017
BVB
     Toți indicii "Bursei de Valori București" (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de 41,94 milioane de lei,...  detalii
25.05.2017
SIBEX
     La Sibex, prima jumătate a ședinței de la mijlocul săptămânii nu a fost una foarte generoasă din perspectiva lichidității.  detalii
24.05.2017
SIBEX
     După jumătate din ședința de marți, piața futures de la Sibiu se situa într-o poziție inferioară față de ședința anterioară, la aceeași oră.  detalii
24.05.2017
BVB
     * Titlurile "OMV Petrom", cele mai lichide
     * Indicii, în creștere, pe un rulaj de 10,4 milioane euro
       Opt dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 47,4 milioane...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 26 mai 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,0252
2,3301
3,0185
4,1860
0,1724
0,6124
0,2246
4,5573
5,2287
1,4839
3,6627
0,2225
0,4846
1,0909
0,0718
0,4685
1,1372
4,0641
0,3145
1,2410
0,5922
0,0630
0,3633
0,2196
2,8642
0,0371
0,1540
1,1065
0,6138
165,4591
5,6176
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
26.05.2017
ROMANIA'S DEVELOPMENT STRATEGY "BETWEEN THE EUROZONE AND THE SIGN OF THE LEU" 3RD EDITION / ADRIAN VASILESCU, BNR:
     In 2007, we had a EU-facing strategy, and now we need a Eurozone-facing strategy, said Adrian Vasilescu, strategy consultant with the National Bank of Romania (NBR).  details
24.05.2017
     The public agenda in Romania is dominated by the SIPA scandal, and, more recently, by the activity of the Parliamentary Investigation Commission concerning the presidential elections of 2009. There...  details
24.05.2017
THE MINISTRY OF ENERGY HAS PROPOSED THE AMENDMENT OF THE LEGISLATION ON SHARE CAPITAL INCREASES WITH THE PLOTS OF LAND CONTRIBUTED BY THE STATE, IN THE PRIVATIZED COMPANIES
     * The former head of the privatization department: "OMV needs to bring in to Petrom 12.7 million Euros, instead of 165 million Euros"
     * Veridio reports unclear factors in the draft Government decision drawn up by the Ministry of Energy
     * In November 2016, Petrom still had to obtain ownership certificates for 0.78% of the total plots of land
       After neglecting its own interest for years and despite the warnings of the Court of Auditors, the authorities of the state have accepted the postponement of the share capital increase, with the...  details
22.05.2017
     * Three foreign players - Abu Dhabi Investment Council, VARDE and a Canadian investment fund - are rumored to be interested in Bancpost
      * The bank is also attractive to some lenders operating in Romania
       Aside from the banks in Romania interested in acquiring Bancpost, there are also apparently some foreign entities that have set their sights on Bancpost, according to some market sources. They are...  details
19.05.2017
FOLLOWING THE ARTICLE PUBLISHED YESTERDAY IN BURSA
     BCR yesterday apologized to one of its customers, after BURSA reported that their performing loan with no arrears is registered with the Cadastre Office as having been assigned to a company...  details
18.05.2017
THE EUROPEAN COMMISSION CRITICIZING THE MONOPOLY IN THE TRADING OF NATIONAL GAS
     * BRM accuses the intention to nationalize the trading of natural gas
     * The commission for industries and services: "The European model: one exchange for the transparent, competitive and non-discriminatory trading of natural gas"
     * Sources: The European Commission and the PEGAS pan-European platform for the trading of natural gas warns that the amendments are not compatible with the competition regulations
     * Virgil Popescu, PNL: "We will be asking for the draft law to be sent back to the commission"
       The European Commission reacted on Tuesday, after the deputies of the Commission for Industries and Services have passed a series of amendments to the Natural Gas Law, according to which the gas...  details
17.05.2017
     * Transactions of 62.82 million lei in the first trading day
     * "The EBRD has participated in the offer and it has been allocated the biggest block of shares", the DIGI CEO said
     * Bulgac: "We have considered the listing in Amsterdam or Warsaw as well"
       Shares of DIGI Communications (DIGI) have been listed yesterday, on the Bucharest Stock Exchange, closing the session at 41.2 lei/share, up 3% over the price in the IPO, after closing at 41.7...  details
16.05.2017
     * The ASF has recorded the DIGI shares
       * UPDATE 10:12 DIGI stock opened at 41.7 lei/share
     Digi Comunications (DIGI) opened today's trading session on the BSE, above the closing price in the IPO, at 41.7...  details
15.05.2017
     SIF2 Moldova wants to conduct public buyback offer for its own shares and has already submitted the prospectus for that offer with the Financial Oversight Authority (ASF), according to an...  details
15.05.2017
COPY-PASTE ANSWERS
     * The draft law concerning the approval of the Memorandum of Understanding concluded between the Romanian state and The Rompetrol Group NV got a negative opinion from the Constitutional Commission in the Senate
       * The draft law concerning the approval of the Memorandum of Understanding concluded between the Romanian state and The Rompetrol Group NV got a negative opinion from the Constitutional Commission...  details
12.05.2017
THE DIGI OFFER HAS ENDED AT A PRICE OF 40 LEI/SHARE, AND THE LISTING IS SCHEDULED FOR MAY 16
     * The lawyer says that the ASF must observe ex officio the market manipulation, in the case of the use of bank guarantee letters
     * Piperea: "The law punishes even manipulation attempts, and the fine can go as high as 275,000 lei per day"
     * Raiffeisen secretively replaced an announcement concerning the reallocation between tiers, posted on the BSE website
       The Financial Oversight Authority (ASF) needs to urgently refer the matter to itself concerning a potential market manipulation, in the case of the use of bank guarantee letters in the Digi...  details
11.05.2017
UNPRECEDENTED SITUATION
     * RCS&RDS has been prosecuted just as the IPO was ongoing
     * Some investors forced to withdraw
     * Before the subscription, the EBRD had made a commitment to subscribe, but it had asked the company to make commitments to fight bribery and corruption
       Whether it meant to or not, the National Anti-Corruption Department was a major player in the offer for the listing of Digi Communications, the parent company of RCS&RDS.  details
10.05.2017
SUBSCRIPTION RATE OF 2783%, ON THE UNGUARANTEED RETAIL TIER UNTIL YESTERDAY
     * Some brokers claim that the granting of loan in order to buy stocks skews the demand
     * The ASF shirks any responsibility concerning this offer
     * On May 8th, 2017, RCS&RDS was officially notified by the DNA that it is a suspect in the ongoing investigation
     * Investors can withdraw their subscriptions until 17:00
       Few of the investors in the Digi Communications offer got scared off by the prosecution of two of the RCS&RDS executives and withdrawn their subscriptions, after the amendment of the prospectus...  details
09.05.2017
ANDREEA LAMBRU, THE PRESIDENT OF HIDROELECTRICA:
     * The Ministry of Energy is preparing the change of the privatization method, according to Mrs. Lambru
       Andreea Lambru, the new chairman of the supervisory Board of Hidroelectrica, doesn't expect the company to get listed this year, hinting that time is needed for the Ministry of Energy to change...  details
05.05.2017
     * (Interview with Mr. Dorel Goia, majority shareholder in Teraplast)
     * Goia: "The insolvency of Romcab is a loss both for the economy of the county of Mureș, as well as for the national economy "
       For the economy to grow, we need as many privatizations on the stock exchange as possible, listings of great companies and a sustained education at the national level, so that the investment in the...  details
.