În luna septembrie, s-au eliberat 3858 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 6,6% faţă de luna august 2014 şi cu 3,0% faţă de luna septembrie 2013, pentru perioada 1 ianuarie - 30 septembrie, numărul autorizaţiilor ridicându-se la 29032, în scădere cu 0,2% faţă de perioada similară din 2013, arată Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna septembrie 2014 s-au eliberat 3858 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 59,6% sunt pentru zona rurală.
Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+266 autorizaţii), Sud-Muntenia (+80), Vest (+59) şi Nord-Vest (+4). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-81 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-42), Sud-Est (35) şi Centru (-11 ).
În luna septembrie 2014, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+112 autorizaţii), creştere reflectată în regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+214 autorizaţi) şi Sud-Muntenia (+81).
S-au înregistrat scăderi în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-70 autorizaţii), Nord-Vest (-51), Sud-Vest Oltenia (-28), Vest (-21), Nord-Est (-12) şi Sud-Est (-1).
În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 s-au eliberat 29032 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 0,2% faţă de perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2013, scădere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-359 autorizaţii), Nord-Est (-358), Sud-Muntenia (-273), Sud-Vest Oltenia (-231) şi Vest (-209). În următoarele regiuni de dezvoltare s-au înregistrat creşteri a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale: Bucureşti-Ilfov (+1229 autorizaţii), Nord-Vest (+135) şi Sud-Est (+8).