Compania-mamă a Pro TV, Central European Media Enterprises (CME), a înregistrat în trimestrul al treilea venituri nete de 140 de milioane de dolari, România fiind piaţa dominantă a grupului, ce a adus o treime din încasări.
În trimestrul III al acestui an, veniturile nete au urcat cu 9 milioane de dolari faţă de T3 2013, iar încasările nete din România au însumat 46,8 milioane de dolari, aproape o treime din valoarea totală, de asemenea, în urcare cu aproximativ trei milioane de dolari faţă de perioada similară a anului trecut.
Operaţiunile din România (staţiile TV şi radio din reţeaua Pro, alte operaţiuni) au mers cel mai bine în rândul celor şase pieţe unde este prezent CME, astfel că rezultatul OIBDA (profit operaţional înainte de depreciere şi amortizare) pentru România în T3 2014 a fost de 4,8 milioane de dolari, comparativ cu un rezultat negativ de 3,3 milioane în T3 2013, în timp ce, pentru întreg grupul, acesta a fost de 2,9 milioane dolari, din cauza rezultatelor negative pe celelalte pieţe. Totodată, compania a revenit pe plus, după ce, anul trecut, rezultatul OIBDA total a fost negativ, de 31,5 milioane de dolari.
În ceea ce priveşte rezultatele la nouă luni, veniturile nete s-au ridicat la aproape 500 milioane de dolari la nivelul întregului grup, în timp ce, pentru România, ele au însumat 157,5 milioane de dolari.
Rezultatul OIBDA pentru România, în primele nouă luni, a fost de 22,8 milioane de dolari, în acest caz, Republica Cehă devansând România cu un OIBDA de 33,1 milioane dolari, în urcare puternică faţă de anul trecut, în aceeaşi perioadă, când a înregistrat un sold negativ de 9,2 milioane de dolari.
Totalul OIBDA în primele nouă luni a fost de 42,2 milioane de dolari , faţă de un rezultat negativ de 44,3 milioane în aceeaşi perioadă din 2013.
"Rezultatele din trimestrul III continuă să reflecte turnura puternică a operaţiunilor noastre. De fapt, acest trimestru este cel mai impresionant din tot anul", a declarat Christoph Mainusch, co-CEO al CME.