ÎN URMA MAJORĂRII DE CAPITAL Statul va deţine 82,5% din Nuclearelectrica

Alexandru Costea
Piaţa de Capital #Energie / 11 februarie 2015

În urma deciziei Nuclearelectrica de majorare de capital cu 239 milioane de lei, participaţia statului va creşte la 82,48%, potrivit unui comunicat remis azi BVB.

Acţionarii Nuclearelectrica au decis în luna octombrie majorarea capitalului social cu 239 milioane de lei.

La sfârşitul lunii ianuarie, statul avea, prin intermediul Ministerului Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, o participaţie de 81,27% la Nuclearlectrica. Restul acţiunilor se aflau în posesia unor investitori privaţi, din care 14,6% la persoane juridice şi 4,1% la persoane fizice.

Fondul Proprietatea (FP) este cel mai mare acţionar privat al Nuclearelectrica, cu o deţinere de 9,7% la sfârşitul lunii septembrie.

Capitalul social al Nuclearelectrica va creşte în urma majorării de la 2,817 miliarde de lei la 3,01 miliarde de lei.

Majorarea capitalului prevedea emiterea a 23,9 milioane de acţiuni, fiecare cu o valoare nominală de 10 lei. Din total, 19,4 milioane de titluri au reprezentat aportul în numerar al statului român, respectiv valoarea alocaţiilor bugetare aferente perioadei 2006-2009 pentru realizarea Unităţii 2 şi pentru finanţarea lucrărilor la Unităţile 3, 4 şi 5 de la CNE Cernavodă.

Până la 4,479 milioane de acţiuni noi, în valoare de 44,79 milioane de lei, au fost oferite în perioada 5 ianuarie - 4 februarie spre subscriere celorlalţi acţionari în vederea menţinerii cotelor de participaţie.

Doar 11 acţionari minoritari au subscris în total 615 acţiuni, în valoare de 6.150 de lei, arată raportul cu rezultatele ofertei, transmis BVB. Acţiunile rămase nesubscrise sunt anulate.

Fondul Proprietatea a cerut în instanţă anularea hotărârii AGA din octombrie privind majorarea capitalului. Instanţa a respins în ianuarie o cerere a FP prin care să se suspende executarea hotărârii AGA privind majorarea de capital, până la soluţionarea procesului.

Compania operează centrala nucleară de la Cernavodă, care asigură aproximativ o cincime din necesarul de energie al ţării.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb