ÎN URMĂTORII ANI, România, Bulgaria şi Cehia vor aloca certificate gratuite de emisii în cadrul schemei UE

Internaţional / 8 iulie 2012

România, Bulgaria şi Cehia vor aloca certificate gratuite de emisii în cadrul schemei UE

România, Bulgaria şi Cehia vor putea continua să aloce companiilor energetice certificate gratuite de emisii CO2 şi în următorii ani, în cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii, a anunţat, ieri, Comisia Europeană, transmite Reuters, citată de Agerpres.

"Comisia a luat aceste decizii în temeiul unor dispoziţii care permit anumitor state membre să obţină derogări de la regula generală conform căreia, începând din 2013, sectorul energetic trebuie să cumpere toate certificatele de emisii prin licitaţii sau de pe piaţă", se arată într-un comunicat al executivului comunitar.

În temeiul Directivei revizuite EU ETS adoptate în 2009, zece state membre au beneficiat de posibilitatea de a solicita derogări temporare de la regula potrivit căreia, începând din 2013, toate certificatele de emisii EU ETS vor fi vândute la licitaţie. În septembrie 2011, opt dintre aceste state membre au depus cereri pentru alocarea temporară de certificate gratuite de emisii.

Comisia a aprobat deja cererile Ciprului, Estoniei şi Lituaniei, urmând să decidă în curând asupra cererilor cererilor Ungariei şi Poloniei.

În total, peste 268 de milioane de certificate de emisii vor fi alocate cu titlu gratuit centralelor electrice din aceste şase ţări (România, Bulgaria, Cehia, Cipru, Estonia şi Lituania), în perioada 2013-2019. Cea mai mare parte din aceste certificate, aproximativ 107,7 milioane de certificate, vor fi alocate Cehiei, urmată de România, care ar urma să primească 71,4 milioane de certificate.

Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) este cea mai mare piaţă din lume de tranzacţionare a emisiilor de CO2. Această schemă limitează emisiile a peste 12.000 de agenţii industriali şi centrale electrice, la fel ca şi pentru companiile aeriene care utilizează aeroporturile din Uniunea Europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3235
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4794
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8401
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.0806

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb