ÎNAINTE DE ALEGERILE DE LA SIF-URI, UNDE EXISTĂ PRAGURI LEGALE DE DEȚINERE DE 5%
BURSA 21.03.2017

Adina Ardeleanu
 
mărește imaginea
     *  Președintele Iohannis a promulgat legea emitenților
       Președintele Klaus Iohannis a promulgat, ieri, Legea privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, adoptată pe 28 februarie, de Camera Deputaților, în procedură de urgență.
     Schimbările legislative pe piața de capital au fost votate, pe repede înainte, fără prea mare "tam-tam" de parlamentari, în condițiile în care precedenrtele modificări ale Legii 297/2004 a pieței de capital au durat luni de zile, prevederile fiind dezbătute intens în spațiul public.)
     Noua lege, care conține o mulțime de detalii legate de definirea persoanelor care acționează concertat, a apărut chiar înainte de alegerile pentru noi conduceri, programate la patru dintre cele cinci SIF-uri, unde acționarii sunt limitați, prin lege, la dețineri de maxim 5%.
     Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituția care stabilește, înainte de fiecare AGA, care sunt acționarii concertați la fiecare SIF și le limitează drepturile de vot.
     Conform noii legi, persoanele care acționează în mod concertat sunt persoanele fizice sau entitățile legale care cooperează pe baza unui acord formal sau tacit, verbal sau scris, pentru a înfăptui o politică comună în legătură cu un emitent.
     Conform documentului, până la proba contrară, sunt prezumate că acționează în mod concertat: "a) persoanele controlate cu persoana/persoanele care exercită controlul și persoanele controlate unele cu celelalte; b) societatea-mamă împreună cu filialele sale, oricare dintre filialele aceleiași societăți-mamă între ele, precum și o persoană juridică împreună cu o persoană fizică sau altă persoană juridică care se află într-o relație similară celei dintre o societate-mamă și o filială. Orice filială a unei filiale este considerată o filială a societății-mamă; c) o societate cu membrii consiliului său de administrație/de supraveghere, cu persoanele care au atribuții de conducere sau control în cadrul acesteia și cu persoanele controlate, precum și aceste persoane între ele; d) organismele de plasament colectiv cu societatea de administrare a investițiilor și cu societatea mamă a societății de administrare a investițiilor, precum și organismele de plasament colectiv administrate de aceeași societate de administrare între ele; e) fondurile de pensii cu societatea de administrare a acestor fonduri și cu societatea mamă a societății de administrare a acestor fonduri, precum și aceste entități între ele; f) următoarele persoane: 1. persoane care în derularea unor operațiuni economice utilizează resurse financiare având aceeași sursă sau care provin de la entități diferite care se află într-o relație de control. În înțelesul prezentei litere, noțiunile aceeași sursă și entități diferite care se află într-o relație de control nu includ instituțiile de credit sau alte instituții ce desfășoară o activitate de creditare cu titlu profesional, în condițiile stabilite de lege; 2. persoane care în derularea unor operațiuni economice direcționează beneficiile astfel obținute către același destinatar sau către destinatari care sunt persoane aflate sub același control; 3. persoane juridice ale căror structuri de proprietate, conducere sau administrare au preponderent aceeași componență; 4. persoane care au adoptat sau adoptă o politică investițională similară, prin achiziția de instrumente financiare emise de aceleași persoane juridice sau de persoane aflate într-o relație de control cu aceleași persoane juridice; 5. persoane care pentru exercitarea drepturilor de vot conferite de instrumentele financiare deținute, au desemnat sau desemnează ca mandatar, respectiv mandatari, aceeași persoană sau persoane care sunt persoane controlate, precum și aceste persoane cu mandatarul/mandatarii în cauză, în condițiile în care respectivele persoane nu dau instrucțiuni specifice de vot mandatarului/ mandatarilor în cauză; 6. persoane care s-au asociat în orice formă juridică recunoscută de lege, iar scopul sau obiectivul asocierii constă în operațiuni aflate în legătură cu unul sau mai mulți emitenți; 7. persoane care dețin în același timp acțiuni/părți sociale la una sau mai multe persoane juridice în legătură cu care exercită împreună controlul și desfășoară o politică comună; 8. persoane care au derulat sau derulează împreună, inclusiv prin intermediul persoanelor controlate, o serie de operațiuni economice, cu sau fără legătură cu piața de capital; g) soții, rudele și afinii până la gradul al doilea ale persoanelor fizice prevăzute la lit. a)-c) și f) cu respectivele persoane fizice, precum și aceste persoane între ele; h) soții, rudele și afinii până la gradul al doilea ale unei persoane fizice, alta decât cea prevăzută la lit. g) cu respectiva persoană fizică, precum și aceste persoane între ele".
     Potrivit legii emitenților, cooperarea dintre acționari în cazul oricăreia dintre activitățile enumerate mai jos nu conduce, prin ea însăși, la concluzia că acționarii acționează în mod concertat: "a) discuții între respectivii acționari cu privire la posibilele aspecte care trebuie abordate cu consiliul de administrare/de supraveghere/conducerea
     societății; b) prezentarea unor puncte de vedere consiliului de administrare/de supraveghere/conducerii societății cu privire la politicile, practicile și anumite acțiuni ale societății pe care aceasta ar putea să le aibă în vedere; c) exercitarea drepturilor legale ale acționarilor, altele decât cele referitoare la numirea membrilor consiliului de administrație/de supraveghere: (i) de a introduce puncte pe ordinea de zi a adunării generale; (ii) de a prezenta proiecte de hotărâre pentru punctele incluse sau propuse a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale; sau (iii) de a convoca o adunare generală, alta decât adunarea generală ordinară care trebuie întrunită, conform legii, minimum o dată pe an; d) acordul de a vota în același mod cu privire la o anumită hotărâre a adunării generale a acționarilor, cu excepția celei privind numirea consiliului de administrație/de supraveghere, cu scopul de a, spre exemplu: A. aprobă sau respinge:
     (i) o propunere cu privire la remunerarea membrilor consiliului de administrație/de supraveghere; (ii) o achiziție sau cesiune de active; (iii) o reducere de capital social și/sau o răscumpărare de acțiuni; (iv) o majorare de capital; (v) distribuirea dividendelor; (vi) numirea, înlocuirea sau remunerația auditorilor; (vii) numirea unui investigator special; (viii) situațiile financiare ale societății; sau (ix) politica societății în raport cu mediul sau orice alt aspect referitor la responsabilitatea socială sau conformitatea cu standardele recunoscute sau coduri de conduită; sau B. respinge o tranzacție cu persoanele controlate".
     Pe 10 august 2016, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, menționând că acesta conține reglementări menite să contribuie la creșterea transparenței, integrității pe piața de capital și a competitivității emitenților autohtoni.
     "Scopul final al aplicării noilor măsuri îl reprezintă reclasificarea pieței de capital românești în categoria piețelor emergente obiectiv care, odată atins, va aduce României o vizibilitate crescută la nivel european și mondial și va crea premisele atragerii unor noi categorii de participanți (de natura intermediarilor, fondurilor de investiții, emitenților, investitorilor instituționali și chiar de retail)", potrivit Guvernului.
     Prin proiectul de lege se transpun în legislația națională Directivele europene ce obligă emitenții de valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată, care își au sediul sau își desfășoară activitatea într-un stat membru, la o mai bună informare a investitorilor, conform Executivului: "De exemplu, în situația în care un acționar dobândește sau cedează acțiunile cu drepturi de vot ale unui emitent ale cărui acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, acesta trebuie să notifice emitentului procentajul din drepturile de vot pe care îl deține în urma acestei operații. Această normă de aplică în cazul în care procentajul deținut atinge anumite praguri (5,10,15,20,25,33,50 și 75%) sau în cazul în care scade sau crește în raport cu aceste praguri. Această prevedere este valabilă și în alte cazuri, în care o persoană fizică sau juridică are dreptul de a dobândi, de a ceda sau de a-și exercita dreptul de vot".
     De asemenea, companiile active în industriile extractive (petrol, gaze și minerale) și în sectorul forestier sunt obligate să declare, într-un raport anual separat, plățile efectuate către guvernele țărilor în care își desfășoară activitatea.
     O altă măsură vizează stabilirea de sancțiuni penale pentru cele mai grave abuzuri de piață comise intenționat, precum utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate și manipularea pieței. 

     Pe 10 august 2016, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, menționând că acesta conține reglementări menite să contribuie la creșterea transparenței, integrității pe piața de capital și a competitivității. emitenților autohtoni.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de Radu în data de 21.03.2017, ora 09:54)  
 Oare membrii unei formatii rock se considera ca actioneaza in mod concertat?


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 21.03.2017, ora 13:41)
 
 ...DA daca participa impreuna ca protagonisti in cadrul unui concert....Din pacate...cei de la SIF-uri nu au nicio treaba cu rockul (vezi Ceocea; Fercala; etc.)


 
  1.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 21.03.2017, ora 17:02)
 
 Numai la muzica populara e valabil


 
2.  Daca...
    (mesaj trimis de ion în data de 21.03.2017, ora 18:29)  
 Daca se desfiinta pragul de detinere nu mai existau aceste discutii ...


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 21.03.2017, ora 20:18)
 
 daca se desfinta pragul de detinere nu mai existau sifuri


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 21.03.2017, ora 21:33)
 
 Da ce se ntampla inte?


 
.
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 21:45
     Secret Service, serviciul care se ocupă de securitatea demnitarilor americani, a descoperit un pachet suspect în complexul Casei Albe și a declarat o alertă.  detalii
Companii-Afaceri, 21:04
     * Contractul este estimat la 525 milioane de euro
       Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat azi că a primit două oferte pentru realizarea podului peste Dunăre, la Brăila, valoarea contractului fiind estimată la 2,4 miliarde lei (525 milioane euro), cu TVA.  detalii
Internaţional, 20:41
     Patru dintre principalii indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în apreciere.  detalii
Miscellanea, 19:56
     Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a mai recuperat, astăzi, creanțe bugetare de 5,833 milioane lei, prin vânzarea la licitație a altor patru imobile sechestrate, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul ANAF.  detalii
Piaţa de Capital, 19:32
     Raport tranzacționare ATS 22.08.2017  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
22.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs ușor negativ ieri, incertitudinile geopolitice din Asia resimțindu-se și în regiune.  detalii
22.08.2017
BVB
     Piața Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 23,2 milioane de lei (5,06 milioane euro), nici măcar jumătate din media zilnică a...  detalii
21.08.2017
BVB
     * Titlurile "OMV Petrom", cele mai lichide
       Ultima ședință de tranzacționare a săptămânii a fost marcată de un rulaj scăzut, volumul fiind de 5,82 milioane de euro, aproape jumătate din media zilnică a acestui an, de 10,49 milioane de euro.  detalii
21.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa s-au înscris pe un curs negativ vineri, ca urmare a atentatului care a avut loc în Spania, în ziua precedentă.  detalii
18.08.2017
BVB
     * Titlurile BRD, cele mai tranzacționate
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 48,7 milioane de lei (10,63 milioane euro), mult mai mică decât cea...  detalii
18.08.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ușor ieri, pe fondul îndoielilor traderilor privind o viitoare majorare a dobânzii de către banca centrală americană.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0836
2,3452
3,0977
4,0378
0,1756
0,6167
0,2196
4,5867
5,0073
1,5095
3,5693
0,2184
0,4926
1,0723
0,0660
0,4811
1,1130
3,9006
0,2950
1,2327
0,5853
0,0608
0,3434
0,2207
2,8411
0,0384
0,1531
1,0619
0,6194
0,1173
161,1410
5,4964
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.08.2017
     We are left with one expression - "You've stooped to Sobolewski's level?!" - because the former CEO of the BSE has become a proverbial figure through his unprecedented scandal which...  details
22.08.2017
     Mihai Fercală, the executive chairman of SIF Transilvania, a shareholder which owns approximately 8% of the BSE, thinks that the mandate of Ludwik Sobolewski as CEO of the BSE has expired...  details
21.08.2017
THE LAST DAY OF HIS TERM
     Starting today, Ludwik Sobolewski should be handing in the keys to the BSE (more specifically, the access card, the computer passwords), as well as the goods availed to him by the exchange - the...  details
11.08.2017
     Twenty seven banks haven't paid any profit tax in the last 6 years, which has shaken Minister of Public Finances Ionuț Mișa, as well as some MPs, bankers and even the Governor of the National...  details
10.08.2017
11 DAYS LEFT / TRICKS TO FORCE THE EXTENSION OF THE MANDATE OF THE CEO OF THE BSE
     Considering how many tricks Lucian Anghel, the president of the Bucharest Stock Exchange has tried, in order to extend the term of CEO Ludwik Sobolewski, it would be actually crazy if they...  details
08.08.2017
JACK CUTIȘTEANU, PETPROD:
     The state speculates the economy and household consumers, through Hidroelectrica, CEO, Nucleareletrica and CEH, says Jack Cutișteanu, the CEO of Petprod, referring to the evolution of the price of...  details
03.08.2017
FINANCE MINISTER CONFIRMS WHAT BURSA REPORTED FIVE MONTHS AGO:
     * PNL senator Daniel Cătălin Zamfir asks for a "list of shame" of banks that don't pay taxes
     * According to information obtained by BURSA, between 2011-2015, banks in Romania paid 1.3 billion lei (288 million Euros) in taxes
       Public Finance Minister Ionuț Mișa says that almost three quarters of banks operating in Romania haven't paid profit tax in the last few years. With that statement, the head of the Finance...  details
02.08.2017
GABRIEL DUMITRAȘCU, ABOUT THE INCREASE OF THE PRICE OF ELECTRICITY:
     * Dumitrașcu: "Among other things, we recently even had to import the system services, and system services energy is three times more expensive than that on the Day-Ahead market"
       The price of electricity and its increase on the Day-ahead market (PZU) of the OPCOM exchange keeps causing discontent among the players and specialists on the market and is keeping consumers on...  details
01.08.2017
EUROPEAN MP RAMONA MĂNESCU:
     * "We have asked for clarifications and a position of the Commission on whether the Hungarian initiative complies with the Energy Security Strategy of the European Union and the coordination with BRUA"
       The announcement of Hungarian gas operator FGSZ that BRUA would end in Hungary instead of in Austria was surprising and it didn't come as a result of consultations with its regional partners or...  details
31.07.2017
STOCK MARKET SOURCES:
     Lucian Anghel, the president of the BSE, today summoned the Board of the BSE to discuss the terms of the contract of Ludwik Sobolewski, whose mandate expires on August 21st. According to sources...  details
28.07.2017
IN THE ROW OF THE DOUBLE STANDARD
     * The Minister of Agriculture continues to hide the names of the products that have a double standard and of their producers
     * "The minister of agriculture mismanaged the issue of the double standard of food products", says Costel Stanciu, the president of the APC, who asked for the resignation of Petre Daea
       The results of the tests concerning the double standard, conducted on some of the foods and presented on Wednesday by agriculture minister Petre Daea has raised a series of questions, angering both...  details
27.07.2017
ROW AROUND OLTCHIM
     * Ștefan Vuza made a series of statements lately, saying that Oltchim is not making investments, that are there companies that parasitize Oltchim and that the plant's profit isn't real
     * Oltchim executives: "It can be said that the participation of Chimcomplex in the process for the sale of Oltchim has been made exclusively in order to get access to information that would then be used for the benefit of their own businesses"
     * Piperea: "If, because of these statements, the sale of the distinct blocks of assets fails, then Oltchim will bring a tort liability lawsuit, signed by me"
       At Oltchim there is corruption and there are no parasite companies, lawyer Gheorghe Piperea, bankruptcy trustee of the Râmnicu Vâlcea plant, in response to the statements made over the course of...  details
26.07.2017
SOURCES CLOSE TO THE SITUATION:
     * Sources: "A large segment of the price asked for the Mariott building represents the loan contracted by Grand SRL and guaranteed by the state"
     * Dedeman wants to buy the Marriott complex, according to our sources
     * AFI Europe has announced that Dedeman is scrapping plans to buy AFI 4 and 5
       The Austrians of Strabag are asking for 140 million Euros for the building the Marriott hotel of Bucharest is operating in, according to sources close to the deal.  details
25.07.2017
SPECIALISTS:
     * The BRUA project can no longer be funded, after Hungary announced that it would stop on the Hungarian territory, our sources are saying
       The BRUA pipeline, which was supposed to go through Bulgaria, Romania, Hungary and Austria, will have the same fate as Nabucco, meaning it won't be built, some market specialists think.  details
24.07.2017
CEC BANK CHAIRMAN REACTS TO THE STATEMENTS OF LUCIAN ISAR:
     * (Interview with Mr. Radu Grațian Ghețea, the president of CEC Bank)
     * CEC Bank intends to end this year with a three figure profit
     * CEC Bank chairman: "When the EBA makes moves and finds an easing of interest rates is possible, then that will happen over here as well"
     * Radu Ghețea: "In the case of Romcab, we have begun the foreclosure, we have foreclosed some of the collaterals and we will continue to foreclose on others"
       CEC Bank intends to end this year with a three figure profit, Radu Grațian Ghețea, the chairman of the bank told us in a sizeable interview.  details
.