BURSA 11.10.2018

Emilia Olescu
 
mărește imaginea
     Justiția noastră a mai făcut un pas în cazul Andriciuc deschis împotriva Băncii Românești.
     Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), care ar trebui să se pronunțe pe admisibilitatea recursului făcut de debitor după ce acesta a pierdut la Curtea de Apel Oradea în fața băncii, a decis ca părțile să depună în scris un punct de vedere pe subiect, pentru a se putea stabili dacă recursul formulat este admisibil sau nu, potrivit informațiilor disponibile.
     Decizia ÎCCJ vine după ce, în ultima parte a anului trecut, Curtea de Apel Oradea a trântit cazul Andriciuc, ce vizează înghețarea cursului CHF într-un dosar de credit în franci elvețieni (CHF) și asupra căruia s-a exprimat inclusiv Curtea Europeană de Jus­tiție (CJUE). Astfel, Instanța noastră a decis să dea câștig de cauză instituției financiare în cazul invocat, recent, de mai bine de zece ori de către Curtea Supremă din Spania într-un dosar pe yeni japonezi, din care a fost eliminată clauza de risc valutar, din cauza lipsei de informare.
     Avocatul Gheorghe Piperea ne-a explicat, recent, că anularea clauzei de risc valutar înseamnă, practic, revenirea la condițiile inițiale, valabile la încheierea contractului - împrumutatul nemaisuportând riscul de curs valutar - adică înghețarea sumei datorate la valoarea, în euro, de la data acordării creditului.
     În speța Andriciuc, de la Oradea, CJUE spune că băncile trebuie să prezinte, în contractele de credit, posibilele variații ale cursurilor de schimb valutar și riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină. Informațiile instituțiilor bancare trebuie să privească nu numai posibilitatea aprecierii sau a deprecierii valutei în care a fost contractat împrumutul, ci și impactul pe care fluctuațiile cursului de schimb valutar și o majorare a ratei dobânzii la împrumuturile în moneda străină îl au asupra împrumutului, conform CJUE. Foarte dure sunt și aprecierile CJUE referitoare la faptul că dezechilibrele într-un contract de credit în valută, chiar dacă sunt verificate la momentul încheierii contractului, totuși ele apar ulterior.
     Cazul Andriciuc versus Banca Românească a mai fost dat ca exemplu, de patru ori, de Curtea Europeană de Justiție (CJUE) într-o speță pe franci elvețieni (CHF) în care instanța maghiară a adresat întrebări CJUE pe marginea unui caz deschis de către un debitor din Ungaria împotriva Erste Bank Hungary Zrt. Acesta are ca obiect clauzele considerate a fi abuzive dintr-un contract de împrumut în moneda elvețiană, ratele fiind rambursate în forinți.
     Referitor la răspunsurile CJUE în această speță, formulate la finalul lunii februarie, avocatul Gheorghe Piperea, apărătorul clientului în cazul Andriciuc, ne-a precizat: "CJUE susține că, de vreme ce plata se face în forinți, la cursul de schimb din data plății (care este, prin definiție, variabil și imprevizibil), înseamnă că «prețul» contractului, stabilit în CHF, este doar provizoriu și nu precis, determinat/determinabil. De aici concluzia că acea clauză relativă la expresia în CHF și plata în forinți, la cursul zilei, nu este clară și nici inteligibilă. Și dacă împrumutul ar fi plătit în CHF, tot trebuie ca debitorul să îi procure, la cursul zilei. Ceea ce înseamnă că niciodată nu va ști cu exactitate care este suma lunară de plată. Nu putea preconiza această valoare la momentul încheierii contractului. În aceste condiții, argumentul cu nominalismul monetar pică. De vreme ce Curtea spune că suma de plată este provizorie, iar nominalismul spune că este exactă suma de plată, înseamnă că nominalismul nu mai este valabil. În plus, trag concluzia că un contract cu un asemenea preț provizoriu nu mai este comutativ, ci aleatoriu, ceea ce este interzis în jurisprudența CJUE și chiar și a noastră".
     În opinia avocatului Piperea, aceas­tă decizie a CJUE poate fi utilizată în doarele deschise la noi pe înghețarea cursului CHF.
     CJUE a adus ca exemplu cazul Andriciuc și într-un caz deschis în Spania. Instanța spaniolă consideră, printre altele, că, deși consumatorul mediu poate să prevadă riscul unei anumite creșteri a cursului de schimb fără să necesite informații speciale, totuși nu se întâmplă același lucru cu alte riscuri asociate contractului ipotecar în cauză. Decizia pronunțată de CJUE în dosarul Andriciuc reprezintă un mare avantaj pentru debitorii spanioli, ne-a precizat Patricia Suarez Ramírez, președintele Asociației Consumatorilor Financiari din Spania (ASUFIN), în cadrul unui răspuns transmis, anul trecut, ziarului BURSA. Patricia Suarez Ramírez ne-a declarat: "Vestea referitoare la decizia CJUE pentru cazul din România (n.r. cauza Andriciuc versus Banca Românească) a fost un mare avantaj pentru noi".
     În finalul motivării elaborate de instanța din Spania se arată că sentința va fi notificată părților și inserată în "colecția legislativă", care este similară Monitorului Oficial de la noi, conform specialiștilor, urmând să facă parte din jurisprudența spaniolă, iar instanțele inferioare Curții Supreme fiind obligate să aplice principiul care stă la baza acestei decizii.
     În opinia avocatului Gheorghe Piperea, judecătorii de la noi riscă să fie excluși din magistratură, pentru că nu aplică deciziile Curții Europene de Justiție. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Banci Asigurari)
DUPĂ CE BEIJINGUL A ÎMPIEDICAT UN BANCHER DE LA UBS SĂ IASĂ DIN ȚARĂ,
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 3,32%, de la 3,30%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în depreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în apreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Internaţional
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis în depreciere.  click să citești tot articolul
Internaţional
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI,
     Principalii indici bursieri asiatici erau în depreciere la mijlocul ședinței de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
175 milioane metrii cubi de apă
Jurnal Bursier
23.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs ușor pozitiv ieri, pe fondul redresării pieței din Italia, generată de faptul că agenția de rating Moody's a informat că nu va retrograda imediat țara...  click să citești tot articolul
23.10.2018
BVB
     * Rulaj de doar 28 milioane de lei
       * Rulaj de doar 28 milioane de lei
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat un debut pozitiv de săptămână din punctul de vedere al cotațiilor, șapte dintre cei nouă...  click să citești tot articolul
22.10.2018
     * Rulaj de 39,86 milioane de lei
     Șapte dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au terminat ultima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în teritoriul pozitiv, în contextul...  click să citești tot articolul
22.10.2018
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs negativ vineri, din cauza rezultatelor financiare dezamăgitoare raportate de unele companii din sectorul auto și cel al...  click să citești tot articolul
19.10.2018
BVB
     * BET-NG, singurul indice în creștere
       * BET-NG, singurul indice în creștere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de joi, deprecieri pentru opt dintre cei nouă indici,...  click să citești tot articolul
19.10.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în baza rezultatelor financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 22 octombrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8814
2.3863
3.0994
4.0659
0.1807
0.6256
0.2259
4.6671
5.2855
1.4444
3.5941
0.2397
0.4927
1.0873
0.0621
0.4516
0.7172
4.0557
0.2831
1.0917
0.5844
0.0552
0.3584
0.2103
2.6694
0.0394
0.1443
1.1042
0.6279
0.1238
159.4364
5.6439
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.10.2018
THE VENICE COMMISSION CLAIMS:
     * Klaus Iohannis is asking for the resignation of Tudorel Toader as minister of Justice
     * Ludovic Orban: "We are at risk of saying goodbye to Schengen, and goodbye to European funds"
     
     On Friday, the Venice Commission passed the report concerning the amendment of the laws of justice and the criminal legislation by the PSD-ALDE majority parliamentary coalition. In its opinion, the Commission expresses its concern over the fact that many of the changes made to the Criminal Code and the Criminal Procedure Code in Romania seriously weaken the effectiveness of the criminal justice system when it comes to fighting corruption, violent crimes and organized crime.  click here to read the entire article
15.10.2018
     Italian finance minister, Giovanni Tria, recently said that the yield of government bonds is not justified by the fundamental aspects of the budget and it is expecting a drop in them, in order for "the negative effects on the banking system to be avoided".  click here to read the entire article
12.10.2018
     * American president criticized the central bank for raising the interest rates
     * Bloomberg: The richest people in the world have lost 99 billion dollars following the drops in the stock market
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "There is no real danger of us being faced with a stock market crash"
     
     The stock markets of the world saw major drops yesterday, especially those in Asia and Europe, following the Wednesday evolutions of the American markets. Yesterday, on the markets, panic came as a result of American president Donald Trump against the central bank (Federal Reserve - Fed), concerning the interest rate hikes.  click here to read the entire article
01.10.2018
REPORT FROM ROME
     Some people mistake direct democracy with "the popular democracy regime" of communism. No, it is called direct democracy, because the decision is not mediated by representatives.  click here to read the entire article
26.09.2018
THE ROMANIAN DEVELOPMENT CONFERENCE STRATEGY / LÁSZLÓ BORBÉLY, STATE ADVISOR:
     * "We should more seriously concern ourselves with the durable development concept"
     
     The National Strategy for Sustainable Development of Romania will be completed by October 1st, according to Laszlo Borbely, State Counselor, Head of the Department for Sustainable Development of the Government, who states:  click here to read the entire article
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
.