Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marţi la rafinăria LyondellBassel, situată în sudul Franţei, în urma a două explozii, transmite AFP.
În jurul orei 03:00 (01:00 GMT), două explozii s-au produs la rafinăria situată la Berre-l'Etang, în apropierea aeroportului Marseille-Marignane.
''Două rezervoare, aflate la distanţă de 500 de metri unul de altul şi conţinând produse chimice, sunt avariate'', a explicat o sursă apropiată anchetei.
Potrivit autorităţilor, în timpul incidentului nu s-a înregistrat niciun rănit.