Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere uşoară şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, urcă uşor cu 0,03%, fiind cotat la 6.333,95 puncte, iar BET-C, indicele compozit al pieţei, ajunge la 3.230,28 puncte, în urma unei aprecieri de 0,02%. În schimb, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se micşorează cu 0,08%, atingând valoarea de 28.891,59 puncte.
Titlurile Fondului Proprietatea stagnau la valoarea de 0,7640 lei per acţiune.
În ceea ce priveşte titlurile Romgaz (simbol SNG), acestea se depreciază uşor cu 0,03%, la 34,35 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz se majorează cu 1,49%, până la 10,58 dolari.