Indicele pan-european Stoxx 600 s-a depreciat cu 1,2% în 2016

S.N.O.
Internaţional / 1 ianuarie 2017

Indicele pan-european Stoxx 600 s-a depreciat cu 1,2% în 2016

Indicele pan-european Stoxx Europe 600 a încheiat anul 2016 cu 1,2% sub nivelul la care se afla la sfârşitul lui 2015, înregistrând prima evoluţie negativă anuală după vârful crizei datoriilor suverane din 2011, iar analiştii anticipează în medie că anul acesta va avansa cu mai puţin de 1,3%, relatează Bloomberg.

Stoxx 600 a crescut cu 0,3% vineri, ultima şedinţă bursieră a anului trecut, iar volumul tranzacţiilor a fost cu 60% sub media ultimelor 30 de zile, conform News.ro.

Cele mai mari creşteri au fost consemnate de titlurile companiilor imobiliare, care au contribuit la inversarea unui declin de până la 0,4% al Stoxx 600.

Stoxx 600 nu a reuşit să recupereze pierderile provocate la începutul anului de îngrijorările legate de încetinirea activităţilor în economia chineză. Ulterior, au apărut temeri provocate de economia europeană, incertitudinile politice şi criza bancară din Italia.

În trimestrul al patrulea al anului 2016, evoluţia Stoxx 600 s-a îmbunătăţit datorită victoriei lui Donald Trump la preşedinţia SUA, care îi face pe investitori să mizeze pe accelerarea creşterii economiei globale, şi a extinderii programului de stimulare de către Banca Centrală Europeană.

În decembrie, Stoxx 600 a crescut cu 5,7%, cel mai mare avans din peste un an, pe fondul deprecierii euro.

Indicele FTSE 100 al bursei londoneze a avansat cu 0,3% şi a încheiat anul cu o creştere record de 14%, una dintre cele mai bune performanţe între indicii occidentali, susţinut de deprecierea lirei sterline şi avansul acţiunilor companiilor exportatoare şi ale celor din sectorul resurselor naturale.

Cele mai mari pierderi anuale au fost înregistrate de principalii indici bursieri din Italia, Portugalia şi Danemarca, care au scăzut cu cel puţin 10%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb