Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în depreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni, coboară cu 0,16%, fiind cotat la 8.338,52 puncte.
Indicele BETPlus se află în scădere, cu 0,18%, la 1.240,68 puncte.
Indicele BET Total Return înregistrează o apreciere de 0,16%, ajungând la 11.051,6 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate treisprezece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR va fi calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se află în coborâre cu 0,36%, atingând valoarea de 35.204,62 puncte.
Titlurile "Fondul Proprietatea" (simbol FP) scade, la ora transmiterii acestei ştiri, cu 0,80%, la valoarea de 0,867 lei/acţiune.
Titlurile "Romgaz" (simbol SNG) coboară cu 0,16% la 31,15 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" se apreciază cu 1,14%, la 7,95 dolari.
Pe BVB, acţiunile "Electrica" (simbol EL) stagnează la 13,1 lei/titlu, iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor înregistrează o apreciere de 2,09%, la 13,42 dolari.