Principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se apreciază cu 0,18%, fiind cotat la 6.445,89 puncte.
Indicele BETPlus urcă cu 0,22%, la 954,83 puncte.
Indicele BET Total Retur creşte cu 0,17%, la 7.911,79 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate zece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR va fi calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se apreciază cu 0,22%, atingând valoarea de 27.155,46 puncte.
Titlurile Fondului Proprietatea (FP) urcă cu 0,27% la valoarea de 0,754 lei/acţiune.
Titlurile Romgaz (simbol SNG) coboară cu 0,45% la 21,9 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz scade cu 0,19%, la 5,30 dolari.
Pe BVB, acţiunile Electrica (simbol EL) se apreciază cu 0,15%, la 13,32 lei/titlu, iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor urcă cu 1,95% la 13,05 dolari.