Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni, creşte cu 0,3%, fiind cotat la 8.293,67 puncte.
Indicele BETPlus se află în urcare, cu 0,29%, la 1.232,07 puncte.
Indicele BET Total Return înregistrează o apreciere de 0,3%, ajungând la 10.935,78 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate treisprezece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR va fi calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, se află în creştere cu 0,07%, atingând valoarea de 33.393,76 puncte.
Titlurile "Fondul Proprietatea" (simbol FP) urcă, la ora transmiterii acestei ştiri, cu 0,23%, la valoarea de 0,872 lei/acţiune.
Titlurile "Romgaz" (simbol SNG) coboară cu 0,36% la 28 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" stagnează la 6,9 dolari.
Pe BVB, acţiunile "Electrica" (simbol EL) scad cu 0,14%, la 14,4 lei/titlu, iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor înregistrează o depreciere de 3,67%, la 13,78 dolari.