Indicii BVB au închis în creştere
Toţi indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a urcat cu 0,41%, la 6.720,61puncte, iar indicele BETPlus a ajuns la 997,13 puncte, după o apreciere de 0,39%.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, a crescut cu 0,41%, la 7.654,74 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,31%, fiind cotat la 27.947,13 puncte.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au urcat cu 0,53%, la preţul de 0,763 lei/unitate.
Titlurile Romgaz (SNG) au crescut cu 1,31%, la 27 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz se aprecia cu 0,30%, la 6,72 dolari/unitate.
Acţiunile Electrica (simbol EL) au închis şedinţa în creştere cu 1,31%, la nivelul unitar de 12,36 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor stagna la 12,2 dolari/unitate.