Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni, a crescut cu 0,07%, la 8.374,71 puncte, iar indicele BETPlus a ajuns la 1.243,55 puncte, după a înregistrat un avans de 0,06%.
Indicele BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, s-a apreciat cu 0,06%, la 11.042,48 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus "Fondul Proprietatea", a urcat cu 0,12%, fiind cotat la 33.529,30 puncte.
Lichiditatea şedinţei a fost de 58,29 milioane de lei (12,74 milioane euro), mai mare decât joi (49,1 milioane lei).
Acţiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au scăzut cu 0,23%, la preţul de 0,870 lei/unitate.
Titlurile "Romgaz" (SNG) s-au depreciat cu 0,70%, la 28,40 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) "Romgaz" au stagnat la 7,11 dolari/unitate.
Acţiunile "Electrica" (simbol EL) au închis şedinţa în depreciere cu 1,77%, la nivelul unitar de 14,40 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor a crescut cu 0,34%, la 14,55 dolari/unitate.