Opt dintre indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în coborâre şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a depreciat cu 1,87%, la 7.018,11 puncte, iar indicele BETPlus a scăzut cu 1,73%, la 1.054,7 puncte.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, a coborât cu 1,87%, la 7.993,69 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,18%, fiind cotat la 30.380,97 puncte.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au stagnat la preţul de 0,82 lei/unitate.
Titlurile Romgaz (SNG) au scăzut cu 1,56%, la 28,45 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz stagna, la 6,85 dolari/unitate.
Acţiunile Electrica (simbol EL) au închis şedinţa în depreciere cu 0,16%, la nivelul unitar de 12,12 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor stagna la 11,75 dolari/unitate.